Guvernul vrea să taie scutirile de impozite pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune atrage atenţia, joi, într-o scrisoare deschisă, că pentru mii de persoane care trăiesc zilnic cu durere şi limitări de toate felurile, scutirile de impozit care erau prevăzute de art 456 din Codul Fiscal, pe care guvernanţii intenţionează să le elimine, au fost ”singura gură de aer” care le-a permis să-şi păstreze casă, să aibă un acoperiş sigur sau să se deplaseze spre medic, terapie ori loc de muncă.

Asociaţia afirmă că proiectul de lege prin care se elimină scutirile de impozite pentru locuinţe, terenuri şi mijloace de transport loveşte direct în aceşti oameni.

”Pentru mulţi, aceste facilităţi nu au fost niciodată că un bonus, ci singura gură de aer care le-a permis să-şi păstreze casă, să aibă un acoperiş sigur sau să se deplaseze spre medic, terapie ori loc de muncă”, a mai transmis organizaţia.

Aceasta explică faptul că, pentru o familie în care un copil are o dizabilitate gravă, eliminarea scutirii de impozit ”înseamnă să fie nevoită să aleagă între plata impozitului şi plata medicamentelor”.

”Pentru un adult în scaun rulant, înseamnă riscul de a-şi pierde maşina adaptată, cea cu care se ajută să meargă la medic, cumpărături sau alte lucruri necesare. Veniturile suplimentare aduse bugetului sunt aproape inexistente, dar consecinţele asupra oamenilor sunt devastatoare”, a mai transmis organizaţia.

Asociaţia cere:

·       Nu anulaţi scutirile de impozite pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat.

·       Nu transformaţi o măsură contabilă într-o marginalizare.

·       Nu uitaţi că fiecare lege este votată pentru binele oamenilor şi nu împotriva lor!

Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament, modifică din Codul fiscal articolul 456.

Până acum, la articolul 456 alineatul (1) litera t) era prevăzută scutirea de la plata impozitului pe clădire pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat, precum şi pentru reprezentanţii legali.

La articolul 456 alineatele (2^1) şi (2^2) se menţiona faptul că Consiliile locale pot hotărî acordarea unei reduceri procentuale pentru persoanele cu dizabilităţi.

În legea care urmează a fi adoptată – dacă moţiunea de cenzură depusă de AUR nu trece – se elimină cu totul litera t), iar alineatele (2^1) şi (2^2) şi multe altele au fost abrogate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare