spot_img
luni, 23 februarie, 2026
3.5 C
București

Guvernul spaniol ar putea pică în urma scandalului de spionaj Pegasus

Partidul catalan Esquerra Republicana a avertizat joi că va înceta susţinerea parlamentară pentru guvernul premierului socialist Pedro Sanchez dacă acesta nu ia măsuri de restabilire a încrederii în urma dezvăluirilor despre spionarea unor politicieni separatişti catalani cu ajutorul programului informatic israelian Pegasus, transmite Reuters.

Coaliţia de stânga a premierului Sanchez nu are majoritate în parlamentul de la Madrid, astfel că formaţiunea Esquerra Republicana, condusă de liderul guvernului regional catalan, Pere Aragones, îi este esenţială pentru trecerea proiectelor de lege în parlamentul central de la Madrid.

Grupul pentru drepturile informatice Citizen Lab a anunţat mai devreme săptămâna aceasta că între anii 2017 şi 2020 peste 60 de persoane implicate în mişcarea separatistă catalană, inclusiv Aragones şi trei dintre predecesorii săi, au fost urmărite cu ajutorul programului de spionaj Pegasus creat de compania israeliană NSO Group.

Pere Aragones a declarat agenţiei Reuters că în urma acestor dezvăluiri încrederea între partidul său şi cel socialist al premierului Sanchez este acum ”aproape de zero”, întrucât suspectează că serviciul de informaţii spaniol se află în spatele acestei operaţiuni, ceea ce nu s-ar fi putut face fără o aprobare din partea guvernului de la Madrid.

”Până când încrederea nu va fi restabilită, nu va fi posibil să continuăm ca până în urmă cu câteva săptămâni, să susţinem guvernul spaniol în ce priveşte stabilitatea în parlament”, a spus Pere Aragones.

Guvernul de la Madrid a negat că i-ar fi spionat ilegal pe liderii separatişti catalani, dar nu a comentat relatările despre posibile mandate judiciare de autorizare a unor urmăriri electronice.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski crede că fostul șef al Armatei și-a lansat campania prezidențială: Perchezițiile și amenințările

    Într-un interviu acordat AFP, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a...

    Cum omoară ucrainienii școlile cu predare in limba română din regiunea Cernăuți

    Școlile cu predare în limba română din regiunea Cernăuți...

    Prețul motorinei explodează

    Prețul motorinei a trecut de 8,2 lei pe litru...

    Fost premier ucrainean: Zelenski a dat toate pământurile și resursele țării

    „Ponderea este, practic, de 100%. Toate pământurile se află,...

    Prețul mediu al proprietăților rezidențiale din Olanda: Jumătate de milion de euro

    Prețul mediu al proprietăților imobiliare rezidențiale în Olanda este...

    Articole relationate

    Categorii populare