spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
2.8 C
București

Guvernul pune la cale limitarea participării la votul de la locale

de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics

Premierul Ludovic Orban a transmis azi Parlamentului Raportul privind măsurile pe care le preconizează pentru organizarea în bune condiții a alegerilor locale și a deschiderii școlilor. Una dintre prevederi deja e în măsură să ridice mari semne de întrebare, pentru că ar putea fi împotriva legilor electorale.

Ce se prevede în respectivul Raport privind modul în care vor vota vîrstnicii:

”Pentru persoanele cu varsta de peste 65 de ani, aflate in categoria de risc inalt, s-au recomandat urmatoarele:
– asigurarea accesului prioritar al acestor persoane in sectiile de vot, prin crearea unor intervale orare dedicate”

Să o luăm metodic:

Prevederea de mai sus nu limitează perioada în care pot vota seniorii, pentru că nu se stipulează că ar vota STRICT în acele intervale orare, doar că atunci ar beneficia de un cadru mai lejer.
Dacă, însă, se creează intervale orare ”dedicate” pentru 65+ și aceștia profită de ele, înseamnă că în acele intervale 2-3-4 ore sau cît ar dura ele, nu pot vota, logic, restul cetățenilor; plus că nu mai e clar ce protecție ar avea seniorii dacă ar intra concomitent și votanți de alte vîrste?

Iar dacă cetățenii 65- nu pot vota în respectivele intervale orare pentru a proteja seniorii, se cheamă că s-ar încălca în cazul lor prevederile legislației electorale privind perioada în care se desfășoară procesul electoral.
Dar, poate că asta se și urmărește: limitarea pe cît se poate a participării la vot.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Green Line in Valea Jiului

    Consiliul Județean Hunedoara anunță punerea în funcțiune a sistemului...

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Articole relationate

    Categorii populare