spot_img
vineri, 2 ianuarie, 2026
5.5 C
București
spot_img

Guvernul polonez acuză Curtea Supremă

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a acuzat vineri Curtea Supremă că riscă „să destabilizeze sistemul legal”, comentând astfel o decizie a acesteia luată în ajun, potrivit France Presse.

Această decizie a Curţii pune în discuţie un element important al reformelor judiciare controversate statuând că 500 de judecători promovaţi sub noul regim sunt „neautorizaţi” să participe la completurile de judecată din toate instanţele sistemului judiciar polonez.

Morawiecki a anunţat vineri că cere Tribunalului Constituţional să verifice validitatea acestei decizii.

Tribunalul Constituţional este controlat de judecători numiţi în urma reformelor efectuate de conservatorii din Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere.

Adresându-se jurnaliştilor, premierul a explicat că această decizie „inadmisibilă” riscă să repună în discuţie mai mult de zeci de mii de decizii deja luate de către judecătorii vizaţi de Curtea Supremă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului, Piotr Muller, decizia Curţii Supreme „urmăreşte să submineze bazele sistemului politic al statului” şi introduce „un enorm haos de o amploare fără precedent”.

Totuşi, purtătorul de cuvânt al Curţii Supreme, judecătorul Michal Laskowski, precizase în ajun că decizia nu are efect retroactiv şi nu ar atinge procedurile în curs.

Decizia se aplică cu toate acestea tuturor hotărârilor luate vreodată de noua cameră disciplinară a Consiliului naţional al magistraturii (KRS).

Reformele judiciare lansate în Polonia de partidul naţionalist conservator PiS de la sosirea sa la putere în 2015 sunt denunţate, ba chiar respinse de o bună parte din mediile judiciare şi criticate de Comisia Europeană şi de Curtea de Justiţie a UE (CJUE).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Centrului belgian de Securitate Cibernetică: Europa a pierdut internetul

    Capacitățile tehnologice ale țărilor europene nu le permit să...

    Șeful spionajului militar rus a dat americanilor probele atacului ucrainean asupra reședinței lui Putin

     Igor Kostyukov, șeful Direcției Principale de Informații a Statului...

    Serbia crește pensiile, salariile din sectorul public și salariul minim

    Începând de astăzi în Serbia, salariile din sectorul public...

    Washington Post: Trump a fost insultător și crud cu Zelenski la întâlnirea din Florida

    În timpul ultimei sale întâlniri cu liderul ucrainean Volodimir...

    Vor duce protestele din Iran la prăbușirea regimului?

    Cel puțin cinci persoane au fost ucise în ciocniri...

    Topul 2025 Flux 24

    Topul 2025 al Flux 24. Premiile sunt onorifice. Pentru...

    Tesla continuă să pice. De ce?

    Vânzările producătorului de mașini electrice Tesla vor scădea în...

    Articole relationate

    Categorii populare