Guvernul, lovitură și pentru farmacii

Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România (AFFR) a transmis, luni, într-un comunicat de presă, că este profund îngrijorată de impactul pe care îl va avea menținerea impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) asupra farmaciilor comunitare afectate de această hotărâre.

‘Aplicarea unui impozit minim pe cifra de afaceri penalizează în mod direct și disproporționat farmaciile, care nu pot compensa povara fiscală prin ajustarea prețurilor. Spre deosebire de alte domenii de activitate, sectorul farmaceutic nu are libertatea de a-și stabili propriile prețuri, prețurile la medicamentele de uz uman fiind plafonate prin reglementări stricte, aprobate de Ministerul Sănătății. Modalitatea de calcul a prețurilor maximale la medicamentele de uz uman nu ține cont de realitățile economice actuale, precum inflația, creșterea costurilor de funcționare, a salariilor, a chiriilor, a prețurilor la energie etc., și nici de scăderea puterii de cumpărare. În plus, unele medicamente scumpe sunt eliberate de farmacii cu un adaos comercial mai mic de 1%, ceea ce le obligă să le elibereze în pierdere. Cota maximă de adaos comercial ce poate fi aplicată de farmacii este și ea plafonată și nu a mai fost actualizată din anul 2009. Deși metodologiile s-au actualizat prin Ordinul nr. 368/2017, în fapt, nivelul efectiv al marjelor nu a fost modificat de 16 ani, fiind același ca cel stabilit prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 75/2009, cu mici modificări pe care le considerăm insuficiente în raport cu economia curentă’, susțin farmaciștii.

În viziunea asociației de profil, IMCA este inechitabil și economic ineficient în raport cu farmaciile comunitare și pune în pericol sustenabilitatea acestora, ‘în special în zonele rurale sau defavorizate, unde ele reprezintă singura formă de acces la tratamente esențiale pentru populație’.

În context, AFFR solicită Guvernului eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri în ceea ce privește sectorul farmaceutic, sau instituirea unei excepții fiscale clar reglementate, care să reflecte specificul reglementat, plafonat și de interes public al activității farmaceutice.

‘Impozitul minim de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile cu venituri de peste 50 de milioane de euro a afectat deja disproporționat companiile cu rulaje mari și profituri mici din sectorul farmaceutic, dar cu investiții semnificative în logistică, personal și infrastructură, prin: scăderea capacității de reinvestire în servicii și infrastructură; diminuarea lichidităților, putând afecta diversele plăți necesare (furnizori și alți parteneri); instituirea unei poveri fiscale nesustenabile, întrucăt măsura ar fi trebuit să fie temporară, așa cum au anunțat autoritățile în momentul introducerii taxei. Ne exprimăm speranța că autoritățile își vor concentra eforturile pe reducerea accentuată a cheltuielilor publice, într-un exercițiu care să reflecte în mod echitabil eforturile pe care cu toții trebuie să le facem pentru redresarea fiscală a României’, se arată în comunicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Bolo va fi audiat la DNA Iași in scandalul Bogoș

    Premierul Ilie Bolojan ar urma să fie audiat în...

    Coruptul ministru ucrainean al Energiei și Justiției și vila de la Geneva

    Noi informații despre averile și cheltuielile asociate familiei fostului...

    Articole relationate

    Categorii populare