spot_img
3.7 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăAnalizeGuvernul german la un pas de kaput

Guvernul german la un pas de kaput

-

Partidul Liber Democrat german (FDP) discută asupra rămânerii în coaliţia de guvernare condusă de cancelarul federal social-democrat Olaf Scholz, în urma eşecului suferit de acest partid la alegerile regionale desfăşurate duminică în landul estic Brandenburg, unde nu a obţinut nici măcar 1% din voturi, relatează luni agenţia EFE.

- Reclama -

Liderul din Bavaria al partidului liberal, Martin Hagen, a cerut deschis ieşirea de la guvernare. „Când îţi dai seama că la un moment dat lucrurile nu mai funcţionează, trebuie să pui punct. Trebuie să vorbim clar despre asta la nivelul partidului”, a spus Hagen pentru ziarul Augsburger Allgemeine. „De trei ani, FDP a fost sancţionat la fiecare scrutin regional, iar asta nu din cauza activităţii pe plan local. Oamenii resping în mod clar coaliţia”, a remarcat el.

- Advertisement -

La rândul său, vicepreşedintele partidului, Wolfgang Kubicki, a estimat că, în urma rezultatelor la scrutinul regional din estul Germaniei, câştigat de social-democraţii lui Scholz, dar la mică distanţă de extrema-dreaptă clasată pe locul doi, guvernul de coaliţie al acestuia va trebui să tragă concluziile, sau în caz contrar va înceta să existe. „Este o chestiune de câteva săptămâni. Nu vom aştepta până la Crăciun”, a indicat vicepreşedintele FDP, în declaraţii acordate grupului media Funke.

La începutul acestei luni, toate cele trei formaţiuni din coaliţia de guvernare de la Berlin, respectiv Partidul Social-Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz, Partidul Liber-Democrat (FDP) al ministrului de finanţe Christian Lindner şi Verzii titularei Externelor, Annalena Baerbock, au suferit înfrângeri severe în alegeri regionale, în timp ce formaţiunile anti-sistem şi de extremă dreapta au obţinut rezultate record.

- Advertisement -

De asemenea, la europarlamentarele din iunie cele trei partide din coaliţia lui Scholz au obţinut împreună numai 31% din voturi, iar partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) s-a clasat în faţa tuturor celor trei formaţiuni de guvernare. În septembrie anul viitor, în Germania vor avea loc alegeri legislative naţionale.

O rupere a coaliţiei de guvernare le-ar permite liberalilor să se distanţeze de această formulă tripartită pe care în prezent doar 3% din populaţie o mai susţine, potrivit ultimelor cercetări sociologice de săptămâna trecută, şi să încerce să revină în sondaje, în care FDP se află sunt pragul de 5% necesar intrării în parlamentul federal (Bundestag) la votul pe liste de partid.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img