Guvernul de la Berlin vrea să taie alocațiile pentru copiii românilor care muncesc în Germania

Guvernul federal al Germaniei a elaborat un plan care prevede reducerea alocaţiilor pe care le primesc imigranţii din state membre ale Uniunii Europene, inclusiv românii, care muncesc pe teritoriul german pentru copiii aflaţi în ţările de origine, relatează presa germană.

Vineri, Ministerul federal al Finanţelor şi Ministerul Economiei au ajuns la un acord asupra aplicării unui proiect de lege care prevede reducerea alocaţiilor de care beneficiază imigranţii din state membre UE care muncesc în Germania pentru copiii aflaţi în ţările de origine, afirmă surse citate de publicaţia Die Welt.

Potrivit unei copii a proiectului de lege obţinută de publicaţia Die Welt, alocaţiile primite de cetăţeni din ţări precum România, Polonia, Bulgaria şi Croaţia care lucrează în Germania dar ai căror copii sunt în ţările de origine vor fi reduse cu 50%.

Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble (membru al Uniunii Creştin-Democrate, CDU, centru-dreapta), estimează că astfel se vor economisi 159 de milioane de euro pe an. Potrivit datelor pe care le are Wolfgang Schäuble, 185.000 de copii domiciliaţi în ţări membre UE alta decât Germania primesc alocaţii din partea statului german întrucât părinţii lor lucrează la companii germane.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Flota secretă iraniană din Strâmtoarea Hormuz

    Mass-media a raportat existența unei amenințări importante pentru SUA...

    SUA vrea pace cu Iranul până în 9 aprilie

    Statele Unite intenționează să ajungă la un acord pentru...

    Trump îl invită pe Lukașenko in Americs

    Washingtonul are în vedere invitarea președintelui belarus Alexandr Lukașenko...

    Trump: Strâmtoarea Hormuz va fi sub controlul meu și al Ayatollahului

    Strâmtoarea Hormuz se va deschide „foarte curând” dacă Statele...

    Cine din Iran negociază cu americanii și cum

    Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, reprezintă Iranul în...

    Meloni aproape să piardă referendumul

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni este pe cale să piardă...

    Prin măsurile pe piața carburanților, Bolo face jocul marilor companii, în special OMV

    Plafonarea marjelor este intervenția 'inteligentă' care lovește selectiv și...

    Articole relationate

    Categorii populare