Grupul de la Vișegrad pune UE pe Austria în scandalul alocațiilor sociale

UE va iniţia o anchetă privind subvenţiile familiale austriece, în urma acţiunii comune a statelor din grupul V4, a declarat duminică agenţiei ungare de presă MTI, secretarul de stat din cadrul Ministerului ungar al Resurselor Umane, Katalin Novák, responsabil pentru relaţia cu familiile şi tineretul.

“Acţiunea comună a ţărilor membre ale grupului de la Vişegrad este eficientă împotriva deciziei austriece care stabileşte, începând cu 1 ianuarie, un nivel mai scăzut al subvenţiei familiale pentru copiii cetăţenilor UE care trăiesc în Austria, inclusiv pentru cetăţenii maghiari”, a declarat secretarul de stat.

După ce ţările V4, precum şi Lituania, Slovenia şi Bulgaria au solicitat Comisiei Europene, printr-o scrisoare deschisă, să ia măsurile necesare, comisarul European, Marianne Thyssen, responsabil pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale, competenţe şi mobilitatea forţei de muncă, a semnalat că Comisia va porni o investigaţie privind compatibilitatea deciziei austriece cu legislaţia UE.

Secretarul de stat a explicat că ţările grupului de la Visegrad s-au adresat Comisiei, în urma deciziei Guvernului Austriac conform căreia, de la 1 ianuarie 2019, cetăţenilor UE care lucrează în Austria le va fi redus cuantumul alocaţiilor familiale pentru copiii care nu se află pe teritoriul Austriei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare