Home Dezvaluiri Grupul de la Vișegrad îl atenționează pe Macron: România stă pe margine

Grupul de la Vișegrad îl atenționează pe Macron: România stă pe margine

0

Liderii Grupului Vişegrad i-au atras atenţia preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, că dialogul cu Europa Centrală şi de Est trebuie să se desfăşoare cu respect, „fără stereotipuri” şi „insulte”, după ce liderul de la Paris a spus că UE nu este „supermarket”, afirmă surse diplomatice comunitare.

Emmanuel Macron s-a întâlnit vineri, cu ocazia reuniunii Consiliului European, cu liderii din Polonia, Ungaria, Slovacia şi Cehia, pe fondul disensiunilor referitoare la angajaţii detaşaţi, la gestionarea imigraţiei şi la respectarea principiilor statului de drept.

Emmanuel Macron a denunţat în mai multe rânduri „dumpingul social”, criticând ţările central şi est-europene pentru presupusa concurenţă neloială pe piaţa muncii. Liderul de la Paris a cerut aplicarea Directivei UE privind angajaţii detaşaţi, care prevede garanţii privind condiţii de lucru şi salarii la nivelul spaţiului Uniunii Europene.

Însă Polonia, Ungaria, Slovacia şi Cehia susţin că, din cauza decalajelor economice şi sociale, au dreptul să concureze cu ţările vestice prin salarii mai mici, aşa cum naţiunile occidentale mai dezvoltate concurează cu produse de calitate superioară şi cu tehnologii avansate.

Replicile statelor estice după ce Emmanuel Macron le-a avertizat că UE nu este „supermarket”

Ad

Exit mobile version