Grindeanu: Tudorel Toader are „mână liberă” în Justiție

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, are „mână liberă” în a face lucrurile să funcţioneze în Justiţie, el menţionând că acesta este un om echilibrat şi că în mod sigur va lua „decizia corectă” în ceea ce priveşte evaluările pe care vrea să le facă.

„Eu am încredere foarte mare în domnul ministru. Este cel care are o experienţă foarte mare în domeniul acesta, a fost 10 ani membru la Curtea Constituţională, este un om extrem de echilibrat care în mod sigur va lua decizia corectă şi are din partea mea mână liberă în a face lucrurile să funcţioneze aşa cum trebuie în acest domeniu, sau să îndrepte ceea ce i se pare că nu funcţionează cum trebuie. Nu sunt specialist, nu e treaba mea să intru în acest sector. Am încredere mare în domnul ministru”, a spus Grindeanu, întrebat despre declaraţiile lui Tudorel Toader privind evaluarea activităţii procurorului şef al DNA şi a Procurorului General al României, după decizia CCR privind OUG 13.

„Am discutat câteva minute cu ministrul Justiţiei. El este cel care gestionează acest minister. Nu e treaba prim-ministrului să intre şi să gestioneze fiecare minister în parte. Dânsul îşi va face toate lucrurile şi toate evaluările şi tot ce are de făcut conform legii la ministerul pe care îl conduce. (…) Eu am dat mână liberă în a aplica legea şi nu cred că face altceva şi sunt convis că lucrul acesta îl va face. Am înţeles că vrea să aibă discuţii în perioada următoare, e treaba dânsului şi dacă are discuţii şi dacă nu are, nu e treaba prim-ministrului”, a adăugat Grindeanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare