Grindeanu nu vrea comasarea alegerilor

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, se declară adeptul păstrării unui calendar normal în procesul de organizare a alegerilor şi susţine că fiecare alegere trebuie „să fie la timpul ei”.

„Eu, de principiu, susţin ca fiecare alegere să fie la timpul ei. Acum, sigur, e un semn de întrebare legat de locale, fiindcă, dacă vă aduceţi aminte, alegerile locale se ţineau undeva la începutul verii, din 1990 încoace. Se ţineau prin iunie în general, sfârşit de mai – iunie. O singură excepţie a fost acum patru ani, când pe perioada de pandemie şi pe starea de urgenţă s-a făcut acel delay de 3 luni şi s-au făcut alegerile în septembrie. Mi-e greu să fac o analiză, vă spun cât se poate de sincer, dar eu sunt adeptul păstrării unui calendar normal, ştiut foarte bine de toată lumea”, a declarat, marţi, Grindeanu, după ceremonia de semnare a contractului de achiziţie a 62 de rame electrice regionale (RE-R), câştigat de producătorul polonez Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna (PESA).

Întrebat dacă, în opinia sa, este oportun ca în diaspora să fie două zile de vot pentru alegerile europarlamentare, şeful de la Transporturi a răspuns: „Eu ştiu că şi acum 5 ani a fost la fel, dacă nu mă înşel, nu văd de ce să nu fie şi acum”.

„Adică e o chestiune cât se poate de normală. Acum 5 ani cât a fost? Două zile, nu? Îmi aduc aminte bine. E o diferenţă. Aici poţi să te duci şi într-un kilometru să ajungi la secţia de votare şi să poţi vota, pe când în diaspora este posibil să ai situaţii să mergi zeci, dacă nu sute, de kilometri până la prima secţie de votare. S-ar putea ca pe parcursul a 24, nici măcar 24 de ore, vreo 15 ore cât e procesul de vot să nu reuşeşti – vorbim de sute de kilometri. Şi atunci o chestiune de acest tip nu văd de ce nu ar putea fi făcută, mai ales că a fost făcută şi în urmă cu 5 ani”, a adăugat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare