spot_img
luni, 23 februarie, 2026
3.5 C
București

Grindeanu explică motivele care l-au făcut să revină în PSD

Fostul premier Sorin Grindeanu a anunţat că este membru PSD şi că o perioadă scurtă de timp va mai ocupa funcţia de preşedinte al ANCOM, o funcţie apolitică.

”Atâta timp cât colegii mei, echipa pe care o construim acum, mi-au cerut să mă implic în politică nu am ezitat, deşi mandatul la ANCOM era până în 2023, nu am avut nicio ezitare faţă de colegii mei, dacă pot să ajut. Ce m-a făcut, în schimb, să mă înscriu în partid, când eram tânăr student. S-au spus foarte multe lucruri despre noi. În toată istoria noastră post-revoluţionară s-a încercat să se pună pe PSD, pe membrii săi, să se pună diverse ştampile, una singură nu s-a putut pune. În PSD, şi acesta este şi motivul pentru care am devenit membru activ, în PSD sunt cei mai buni specialişti. De fiecare dată când PSD a guvernat a fost creştere economică. Când a venit dreapta să guverneze, cu o singură excepţie, 2004-2008, guvernul domnului Tăriceanu, am avut criză economică. De fiecare dată. Această ştampilă a noastră, de oameni care ştiu să guverneze, fie că vorbim de administraţiile locale, fie că vorbim de administraţia centrală, a fost ceea ce a contat de fiecare dată când am câştigat încrederea cetăţenilor”, a mai declarat Grindeanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski crede că fostul șef al Armatei și-a lansat campania prezidențială: Perchezițiile și amenințările

    Într-un interviu acordat AFP, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a...

    Cum omoară ucrainienii școlile cu predare in limba română din regiunea Cernăuți

    Școlile cu predare în limba română din regiunea Cernăuți...

    Prețul motorinei explodează

    Prețul motorinei a trecut de 8,2 lei pe litru...

    Fost premier ucrainean: Zelenski a dat toate pământurile și resursele țării

    „Ponderea este, practic, de 100%. Toate pământurile se află,...

    Prețul mediu al proprietăților rezidențiale din Olanda: Jumătate de milion de euro

    Prețul mediu al proprietăților imobiliare rezidențiale în Olanda este...

    Articole relationate

    Categorii populare