Grindeanu: Dezvoltarea Portului Constanţa Sud, obiectiv strategic de interes naţional. Portul va putea opera nave de mare capacitate inclusiv la cele aproximativ 17 dane de mare adâncime nou create

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă, joi, că dezvoltarea Portului Constanţa Sud devine obiectiv strategic de interes naţional, iar după finalizarea lucrărilor, Portul va putea opera nave de mare capacitate inclusiv la cele aproximativ 17 dane de mare adâncime nou create.

”Executivul a aprobat în şedinţa desfăşurată astăzi, 7 martie 2024, la propunerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Memorandumul cu privire la realizarea lucrărilor de infrastructură, căi de acces şi utilităţi, în vederea dezvoltării de terminale specializate în portul Constanţa Sud – Molurile IIIS şi IVS. Extinderea Portului Constanţa prin crearea unor dane de mare adâncime/terminale specializate de operare, obiectiv inclus în Master Planul de Transport, poate determina creşterea investiţiilor din zonă”, a transmis Ministerul Transporturilor.

Sursa citată a precizat că lucrările aferente Molurilor III S şi IV S au fost prevăzute în cadrul investiţiei “Port Constanţa Sud. Zona Liberă”.

Valoarea estimată totală a lucrărilor (Mol III S şi IV S) este de 1,12 miliarde euro.

”Prin realizarea investiţiei, se creează posibilitatea pentru operarea navelor de mare capacitate la cele aproximativ 17 dane nou create pe Molul III S şi Molul IV S, datorită adâncimilor mari ale apei din zona cheurilor nou-construite. Realizarea obiectivului de investiţii va conduce astfel la creşterea capacităţii de transport maritim de mărfuri şi, implicit, la creşterea volumului schimburilor comerciale”, a mai transmis ministerul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Se negociază o întâlnire Xi-Putin-Trump

    Liderii Rusiei, SUA și Chinei, Vladimir Putin, Donald Trump...

    Trump jr investeste in Polymarket

    Compania de investiții 1789 Capital, al cărei partener este...

    Germania inchide Consulatul Rusiei și Casa Rusă din Berlin

    Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a anunțat marți...

    Șefa politicii externe a UE spune că nu găsește rachete Patriot pentru Ucraina

    Miniștrii apărării din UE nu au făcut „niciun progres”...

    Murad îngroapă anticipatele lui Simion

    Invitat în emisiunea „Ai Aflat!” cu Ionuț Cristache, deputatul...

    Zelenski nemulțumit de vacanța occidentalilor: Vrea din nou bani

    Aliații europeni ai Kievului nu abordează problemele de asistență...

    India stă la mâna Rutei Nordului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu asupra comerțului au sporit...

    Articole relationate

    Categorii populare