Grindeanu critică programul de guvernare al PNL

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a susţinut, joi, că programul de guvernare propus de PNL nu oferă „niciun răspuns” la criza sanitară şi economică, educaţia rămâne „în beznă”, majorarea punctului de pensie este, „de fapt, o tăiere” şi nu precizează nicăieri că nu vor creşte taxele.

„Programul de guvernare prezentat astăzi de PNL arată clar românilor de ce Guvernul Orban nu vrea să facă public bugetul pe anul viitor. Nu au niciun răspuns la criza sanitară şi nici la dezastrul economic. Nu au prevăzut nicio măsură pentru combaterea pandemiei. PNL vrea doar să continue haosul de până acum. Reforma sistemului sanitar, cu care se lăudau zilele trecute, lipseşte cu desăvârşire. Nu există niciun plan nici pentru testarea extinsă şi gratuită pentru toţi românii. Nu există niciun plan pentru creşterea capacităţii ATI”, a afirmat Grindeanu, într-o declaraţie de presă.

El a adăugat că liberalii nu propun nicio soluţie pentru cei peste un milion de copii care, nici în prezent, nu au acces la educaţia online.

Potrivit prim-vicepreşedintelui PSD, PNL promite să dubleze alocaţiile pentru copii peste 4 ani, dar şi „să taie” pensiile.

„Majorarea punctului de pensie, în viziunea PNL, este, de fapt, o tăiere. Conform legii, anul viitor punctul de pensie trebuie să fie de 1.875 lei. PNL spune că abia în 2024, deci peste 4 ani, punctul de pensie va fi de 1.841 lei, mai mic cu 34 lei faţă mărirea prevăzută pentru anul viitor, nu peste 4 ani. Guvernul PNL fură banii românilor din pensiile private, neacordând procentul de 6% prevăzut de lege, asigură doar 4,75%, dar peste 4 ani”, a completat Sorin Grindeanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare