Grindeanu cere ținte noului șef al ANAF: Dacă, în 2 luni consecutive, nu vor fi atinse țintele, voi fi primul care solicit demiterea conducerii Fiscului

ANAF are, de ieri, un nou președinte. Am înțeles perfect motivele pentru care prim-ministrul își asumă o nouă conducere a Fiscului, instituție-cheie pentru aplicarea Pachetului fiscal anunțat tot ieri. Românii nu mai pot primi doar explicații, ci rezultate rapide! De aceea, toți contribuabilii corecți – atât populația, cât și întreg mediu de afaceri – trebuie să vadă o schimbare majoră de atitudine a Fiscului, adică efecte concrete în lupta împotriva marii evaziuni fiscale și a tuturor celor care fraudează banul public. Altfel, pe bună dreptate, oamenii vor spune că povara fiscală este pusă tot pe cei care își plătesc onest taxele către stat, afirmă pe Facebook liderul PSD Sorin Grindeanu.

Consider, însă, că este absolut obligatoriu ca, odată cu măsurile de consolidare fiscală anunțate de prim-ministrul Ilie Bolojan, să existe și ținte lunare pentru conducerea ANAF în privința creșterii gradului de colectare și a sumelor recuperate de la marii evazioniști (în special TVA). Sper ca noul președinte al Fiscului să înțeleagă pe deplin uriașa răspundere a poziției sale și să acționeze în consecință. România nu-și mai poate permite doar să constate că există aproape 50.000 de firme înregistrate la o listă de adrese care se suprapun, însumând datorii de aproape 30 de miliarde de lei la bugetul de stat. Mă aștept să văd echipe de control ale ANAF la toate aceste adrese și o comunicare constantă cu opinia publică cu privire la rezultatele acestor controale!P.S. Dacă, în două luni consecutive, nu vor fi atinse țintele, voi fi primul care solicit demiterea conducerii Fiscului!, mai spune Grindeanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Articole relationate

    Categorii populare