Grindeanu: A fost desemnat câştigătorul contractului pentru finalizarea lucrărilor pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti

Câştigătorul contractului pentru finalizarea lucrărilor pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Piteşti, în lungime de 17,7 kilometri, a fost desemnat, a anunţat luni ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, asocierea de constructori români şi turci va avea la dispoziţie 439,29 milioane de lei (fără TVA) şi 18 luni pentru a finaliza lucrările, după semnarea contractului.

La rândul său, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a precizat că asocierea declarată câştigătoare este Ozaltin Insaat Ticaret ve Sanayi AS (lider) – Strade Bauunternehmung SRL – Visio Construction Works SRL.

Finanţarea lucrărilor între Craiova şi Robăneşti este asigurată din fonduri europene nerambursabile, iar procedurile pentru semnarea contractului vor putea fi demarate peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestaţii.

„Contractul precedent a fost reziliat la sfârşitul anului trecut, după ce constructorul italian (Tirenna Scavi – n. r.) nu a mai fost capabil să continue lucrările”, a precizat Grindeanu. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare