spot_img
sâmbătă, 21 februarie, 2026
-3 C
București

Greșelile lui Bolo și blatul AUR

Dacă pentru proiectul de lege privind pensiile magistraților nu se va depune moțiune de cenzură, așa cum din motive politice a anunțat AUR, înseamnă că miercuri ora 24.00 acesta va fi considerat adoptat. Începe să curgă un termen de 2 zile în care ÎCCJ va putea să depună o obiecție de neconstituționalitate (care e deja scrisă, alături de nenumărate memorii tehnice ale asociațiilor magistraților), adică până la sfârșitul săptămânii. Curtea Constituțională se va pronunța repede, probabil chiar în cursul săptămânii următoare, afirmă fost judecător Adrian Toni Neacșu pe Facebook.

CE MAI SUSȚINE ADRIAN TONI NEACSU:

În tot acest timp celelalte 4 legi pentru care s-a angajat răspunderea vor fi întârziate de dezbaterea și votarea motiunilor de cenzură, ele putând fi considerate adoptate cel mai devreme undeva săptămâna viitoare (moțiunea se votează a 3-a zi după prezentarea ei în Parlament, prezentare care poate fi stabilita până în a 5-a zi de la înregistrare). Abia după adoptarea prin respingerea moțiunilor încep sa curgă termenele pentru sesizarea CCR și pentru promulgarea de către președinte.

Una peste alta, înainte de promulgarea celor 4 legi de catre președinte, cel mai probabil vom cunoaște dacă legea privind magistrații este neconstituțională (și este).

Cum Ilie Bolojan a făcut eroarea politică să își garanteze păstrarea mandatului de soarta acestei legi și cum cel mai probabil ea nu va trece de Curtea Constituțională, fiind scrisă să nu treacă, președintele Nicușor Dan va avea în mâinile sale soarta premierului, prin simplul mesaj pe care îl poate da partidelor daca va retrimite cele 4 legi în Parlament pentru noi dezbateri. În această situație din punct de vedere constituțional parlamentarii capătă un drept deplin de modificare a legilor propuse de Bolojan după cum doresc, desigur în limitele criticilor prezidențiale, iar Parlamentul în ansamblu își recăpăta competența originară de legiferare.

Ilie Bolojan va avea de ales între a pleca, desigur cu onoarea întreagă, și a-și accepta umil rolul de executant al legilor date de Parlament, iar nu de atoțiitor al statului român.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii nu consideră „întâlnire oficială” discuția Rubio-Nicușor cu șapca in mână

    Ghinion nicușoresc..... Conform siteului oficial al Departamentului de stat...

    Zelenski: Americanii ne cer să ne retragem din Donbas

    Statele Unite, la fel ca Rusia, cer retragerea forțelor...

    Neue Zürcher Zeitung: Trump, Putin și o mulțime de pitici

    Ziarul elvețian Neue Zürcher Zeitung i-a înfățișat pe președinții Rusiei și...

    Curțile de Apel îi cer lui Nicușor să nu promulge legea privind pensiile magistraților

    Curţile de Apel din România îi solicită preşedintelui Nicuşor...

    Curtea Supremă anulează taxele globale impuse de Trump

    Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii din Washington,...

    Trump: Am in vedere un atac la scară limitată asupra Iranului

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că are într-adevăr...

    Bolo vrea să taie indemnizația pentru titlul științific de doctor

    Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă 'CulturMedia'...

    Zăpadă record la Moscova in 72 de ani: 80 cm

    Pe 20 februarie, Observatorul Meteorologic al Universității de Stat...

    Articole relationate

    Categorii populare