Grecii și belgienii au șters pe jos cu Justiția română

de Silvia Uscov, avocat

O condamnare politică confirmată de Grecia în dosarul „Ferma Băneasa”, în care și avocatul Robert Roșu fusese condamnat, a ispășit apoi aproape 1 an de pedeapsă cu închisoarea și în final a fost achitat.

Judecătorii s-au retras pentru deliberări, anunțând că se întorc după 5 minute, însă au revenit în mai puțin de două declarând către omul de afaceri Beny Steinmetz: „Am decis să respingem cererea din două motive: credem că nu vi s-a asigurat un proces echitabil și condițiile de detenție ale statului român nu sunt la nivelul celor ale unui stat european. Vom reveni cu motivarea. Din acest moment, domnule Steinmetz, sunteți liber să mergeți oriunde doriți!”

Însuși procurorul elen a declarat că nu poate susține admiterea cererii, întrucât „statul român a transmis informații contradictorii” și are motive serioase să creadă că „unele aspecte juridice îi vor fi defavorabile omului de afaceri”.

În legătură cu același dosar, și instanțele belgiene au respins în prima instanță mandatul european de arestare emis pe numele Nelei Ignatenko (altă condamnată) pentru aceleași motive.

Nu am cum să nu îmi amintesc că și alte instanțe europene ne-au răspuns cam în același fel în cazuri celebre.Apreciez faptul că, în acest dosar, primul semnal de îndreptare pe o cale democratică a venit de la o instanță din România prin achitarea avocatului Robert Roșu, dar tot este un semnal pentru celelalte țări europene că în România lupta anti-corupție s-a desfășurat nu pe modelul lor, ci mai degrabă pe model rusesc (poate nu știați, dar și rușii folosesc cu aceeași eficiență lupta anti-corupție), denaturând un scop democratic și utilizând mijloace nedemocratice.

De altfel, probabil este o slăbiciune a poporului român, să fie atent la scopul declarat, dar nu și la metodele folosite care ne îndepărtează cu mult de la acel scop.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea potasiu din Belarus pentru a lovi Canada

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că Washingtonul...

    Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

    Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru...

    „Noul” Muzeu al Banatului Montan din Reșița

    Vă invit din tot sufletul să mergeți să vedeți...

    Kelemen Hunor dă semnalul retragerii lui Siegfried

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea...

    Primarul liberal bătăuș al Reșiței șantaj cu pumnul și cu Casa

    Primarul bătăuș al Reșiței Nelu Popa supranumit Zanzibar e...

    Pentru prima dată in istorie CDU sub 5%

    În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, AfD a obținut 38,2% și a devenit...

    Turcoaica stângii radicale care a câștigat Berlinul

    Rezultatul alegerilor de la Berlin a trecut rapid granițele...

    Articole relationate

    Categorii populare