Home Economie Grecia sfidează Eurogrupul

Grecia sfidează Eurogrupul

0

Liderii zonei euro (Eurogrupul) au decis miercuri suspendarea acordului recent pentru restructurarea datoriilor Greciei, potrivit BBC.

Creditorii sunt nemulţumiţi că guvernul Greciei intenţionează să cheltuiască 617 milioane de euro pe bonusuri de Crăciun acordate pensionarilor săraci.

Mecanismul European de Stabilitate (European Stability Mechanism – ESM), instituţia care ajută guvernele din zona euro când au probleme, a susţinut că nu i-a fost cerut să fie de acord cu aceste bonusuri.

Reprezentanţii ESM au adăugat că vor examina propunerea de plată pentru pensionari.

„Având în vedere propunerile recente ale guvernului elen de a cheltui resurse financiare suplimentare pentru pensii şi pentru Taxa pe Valoarea Adăugată, instituţiile de conducere şi-au suspendat, temporar, decizia”, a declarat un purtător de cuvânt al ESM.

„Instituţiile evaluează, în prezent, impactul deciziilor guvernului din Grecia legat de scopurile şi angajamentele programului ESM”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Acordul de restructurare a datoriilor între Grecia şi ESM a fost încheiat pe 5 decembrie şi va reduce povara dobânzii asupra datoriilor ţării. Guvernul elen a anunţat bonusurile pentru pensionarii săraci trei zile mai târziu, dar fără să consulte reprezentanţii Zonei Euro.

Ad

Exit mobile version