Grecia raționalizează făină și uleiul de floarea soarelui

Lanţurile de supermarketuri din Grecia au anunţat joi că vor restricţiona cantitatea de făină şi ulei de floarea soarelui pe care o pot cumpăra clienţii, o măsură de precauţie pe fondul majorării cererii, din cauza temerilor că aprovizionarea va fi afectată de războiul din Ucraina, transmite Reuters conform Agerpres.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a dus la creşterea preţurilor şi a provocat temeri privind deficitul de produse în UE. Atât Ucraina cât şi Rusia sunt furnizori cheie de grâu şi ulei de floarea soarelui.

În urma unor măsuri similare adoptate în Spania şi Italia, patru lanţuri de supermarketuri din Grecia – AB, Sklavenitis, Kritikos şi My Market – au limitat săptămâna aceasta achiziţiile online, şi în unele cazuri din magazine, de făină şi ulei de floarea soarelui.

Secretarul general pentru Comerţ şi Protecţia Consumatorului, Sotiris Anagnostopoulos, a declarat joi la postul de televiziune Ant1 că cererea pentru unele produse a crescut în ultimele săptămâni de trei ori, cumpărătorii făcându-şi provizii.

„Motivul limitării achiziţiilor la aceste produse este doar de precauţie, deoarece clienţii noştri sunt îngrijoraţi de războiul din Ucraina. Vrem să ne asigurăm că vom putea să ne servim clienţii şi în viitor”, a declarat un oficial al AB pentru Reuters. De asemenea, oficiali de la celelalte trei lanţuri de supermarketuri au declarat pentru Reuters că au impus restricţii la făină şi ulei de floarea soarelui

Grecia importă aproximativ 250.000 tone de grâu moale din Ucraina şi Rusia, aproximativ 30% din importurile totale de grâu, anunţase anterior Ministerul Agriculturii.

Guvernul a cerut furnizorilor să declare stocurile de produse, inclusiv îngrăşăminte, mâncare pentru animale, cereale, ulei de floarea soarelui şi alte uleiuri vegetale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cea mai mare grădină zoologică din România la 62 de ani: 350.000 de vizitatori pe an

    Grădina Zoologică din Târgu Mureș a anunțat, marți, că...

    Polonezii cumpără agențiile românești de turism

    Polonezii mizează pe turismul românesc şi îşi continuă achi­ziţiile...

    „Suveranistul” Peiu vrea să îl salveze pe Fritz

    Senatorul AUR Petrişor Peiu, nr 2 in partidul lui...

    Bolo anunță lovitura de grație pentru Fritz

    Premierul Ilie Bolojan a declarat la Digi24 că ”trebuie...

    Cine era in avionul militar american care a aterizat la Moscova: ȘEFUL CIA

    Directorul CIA, John Ratcliffe, a sosit în Rusia, relatează...

    Articole relationate

    Categorii populare