Grecia a informat creditorii că va rămâne fără lichidităţi din 9 aprilie

Guvernul de la Atena a informat creditorii că va rămâne fără lichidităţi pentru plata obligaţiilor începând cu data de 9 aprilie şi a cerut deblocarea necondiţionată a ultimei tranşe din împrumutul contractat de la UE, FMI şi BCE, solicitare respinsă de partenerii internaţionali.

Secretarii de stat din ministerele de Finanţe din zona euro au participat miercuri la o teleconferinţă pe tema situaţiei din Grecia, în care au analizat propunerile de măsuri pentru redresarea economiei prezentate de guvernul elen.

Grecia mai poate accesa o tranşă în valoare de 7,2 miliarde de euro din programul de ajutor financiar în sumă totală de 240 de miliarde de euro încheiat cu Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional în 2010, însă creditorii au condiţionat acordarea acestei tranşe de adoptarea unor reforme de austeritate, relatează CNBC.

Potrivit unor participanţi la teleconferinţă, reprezentantul Greciei a anunţat că ţara sa nu se va mai putea susţine financiar după 9 aprilie, caracterizând ca nerealist planul creditorilor de a nu debloca noi fonduri din împrumut în absenţa unui acord privind reformele.În replică, oficialii din zona euro au declarat că nu sunt şanse ca Grecia să primească noi fonduri din împrumut până pe 9 aprilie, reiterând că Atena va trebui să ajungă la o înţelegere cu creditorii în privinţa reformelor.

Potrivit acestora, Grecia ar putea între timp să îşi suplimenteze lichidităţile accesând fondurile diferitelor instituţii ale statului, inclusiv ale companiilor cu capital de stat, chiar cu preţul emiterii de noi legi.

Însă reprezentantul Greciei a declarat că asemenea măsuri vor fi insuficiente pentru a efectua la timp următoarea plată către FMI şi pentru a plăti salariile şi pensiile în sectorul public.

Grecia trebuie să ramburseze FMI o datorie de 450 de milioane de euro până pe 9 aprilie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare