spot_img
16.9 C
București
miercuri, mai 8, 2024
AcasăActualitateGrâul este mai ieftin cu 20% faţă de acum un an, dar...

Grâul este mai ieftin cu 20% faţă de acum un an, dar pâinea e mai scumpă cu 4%

-

Grâul este mai ieftin cu 20% faţă de acum un an, dar pâinea e mai scumpă cu 4%. Porumbul este mai ieftin cu 30% faţă de acum un an, iar cu el sunt hrănite animalele, ce ajung, în urma procesării, carnea şi laptele de pe masa consumatorului, dar continuă să fie mai mari cu 4-12% decât acum un an. Preţurile mici ale cerealelor, au dus, de altfel, la nervozitatea fermierilor care acum protestează în toată ţara, scrie ZF.

În ultimul an, au mai existat intervenţii ale statului în piaţa agroalimentară, precum plafonarea preţurilor alimentelor de bază, care se vede în statistici. Spre exemplu, dacă luăm în calcul preţurile alimentelor din urmă cu doi ani, cartofii, laptele, untul, uleiul şi zahărul au avut creşteri de peste 30-40%, conform datelor de la INS. Totuşi, dacă grâul şi porumbul nu s-au scumpit, iar motorina e mai ieftină la început de ianuarie 2024 decât în aceeaşi perioadă din anul trecut, de ce nu scad preţurile alimentelor? Ce se întâmplă în spatele acestor cifre şi de ce buzunarele consumatorilor nu resimt „facilităţile“?

- Advertisement -

„Problema este în felul următor: preţul cerealelor e 0,75-0,85 lei/kg, dar te duci la magazin să iei o pâine şi e minimum 2 lei (franzela – n. red.), dar ajunge şi la 6 lei, de ce nu scad preţurile pâinii, cărnii de porc sau mezelu­rilor? De ce nu văd o scădere la preţurile alimentelor? Noi fermierii primim subvenţie ca oamenii să cumpere alimente mai ieftine de la magazin, dar de unde să cumpere mai ieftin? Dacă eu vând grâul direct la un complex de porci cu 0,75-0,8 lei/kg, de ce nu se ieftineşte carnea?“, a spus Florea Zdrafcu, managerul fermei Zdrafcuflorea II, ce deţine o fermă de peste 1.500 de hecta­re cultivate cu cereale în localitatea Băileşti (judeţul Dolj). El spune că a avut o brutărie timp de cinci ani şi a vândut pâinea cu 0,8 lei/kg, dar a închis-o din cauza lipsei personalului calificat. „Este rentabil să produci pâine, vă spun din expe­rienţă, şi este rentabil şi să trimiţi grâul în Franţa, să vină la noi cocă congelată şi să se coacă pâinea aici“, a subliniat Zdrafcu, care crede că foştii săi colegi de industrie se uită doar la profitul pe care-l fac.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img