Gorghiu se roagă de ALDE și UNPR să lase PSD

PNL va analiza situaţia politică generată de PSD, va avea consultări cu partenerii săi politici europeni şi solicită ALDE şi UNPR să îşi regândească fiecare colaborarea cu social-democraţii, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, copreşedintele PNL Alina Gorghiu.

”PNL va analiza cu atenţie situaţia politică fără precedent în care PSD pune întreaga clasă politică. Considerăm că nici un for politic sau instituţional democratic din România nu mai poate avea relaţii cu PSD atât timp cât acesta produce astfel de unanimităţi anti – justiţie, anti – democraţie şi anti – bunul simţ. Cerem din nou candidaţilor şi membrilor PSD să se desolidarizeze public de actuala conducere a partidului şi să aleagă partea binelui”, a declarat, pentru MEDIAFAX, copreşedintele PNL Alina Gorghiu.

Alina Gorghiu a cerut ALDE şi UNPR să îşi regândească fiecare colaborarea cu PSD.

„Cerem partidelor aliate cu PSD în diferite formate de colaborare să îşi regândească de urgenţă atitudinea”, a mai spus Gorghiu.

Gorghiu a afirmat că va analiza situaţia politică generată de conduita PSD din ultimele zile şi va avea consultări cu partenerii săi politici europeni, urmând să anunţe o agendă politică de izolare a PSD”.

„PNL va analiza situaţia politică generată de conduita PSD din ultimele zile, va avea consultări cu partenerii săi politici europeni şi va anunţa curând o agendă politică ambiţioasă de izolare a PSD şi de denunţare a riscurilor generate de actuala conducere a acestui partid pentru România”, a mai afirmat Gorghiu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președintele Curții de Apel din Anvers: Belgia e un narco stat mafiot

    Președintele Curții de Apel din Anvers, Bart Willocks, a...

    Tucker Carlson: Israelul poate distruge NATO

    Jurnalistul american a declarat că există legături directe între...

    Americanii sunt supărați pe Israel după atacurile asupra depozitelor petroliere iraniene

    Atacurile israeliene asupra instalațiilor de depozitare a petrolului din...

    Se va opri jefuirea românilor de companiile de telefonie?

    Operatorii de telefonie vor trebui să factureze serviciile calculate...

    Explozia prețului la carburanți din Orient nu a avut încă loc

    Creșterea prețurilor la carburanți din ultimele zile nu reflectă...

    Articole relationate

    Categorii populare