Germania vrea ca Rusia și China să fie implicate în discuţiile cu privire la viitorul Afganistanului

Rusia şi China ar trebui implicate în discuţiile cu privire la viitorul Afganistanului, inclusiv asupra planurilor de evacuare a afganilor vizaţi de posibile persecuţii din partea talibanilor, a declarat şeful diplomaţiei germane Heiko Mass în timpul unei vizite întreprinse în capitala Uzbekistanului, informează luni dpa conform Agerpres.

O reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU care va avea loc luni mai târziu la New York va arăta dacă Moscova şi Beijingul doresc să coopereze, a spus Maas.

Se fac eforturi pentru „a aduce toţi partenerii internaţionali importanţi la masa negocierilor şi va fi important ca Rusia şi China să fie şi ele prezente”, a subliniat ministrul de externe german.

Spre deosebire de alţi membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU – SUA, Regatul Unit şi Franţa – Rusia şi China şi-au menţinut deschise ambasadele în Afganistanul condus de talibani.

Heiko Maas se află la Taşkent în cadrul turneului său diplomatic în mai multe ţări, dintre care trei se învecinează cu Afganistanul, pentru discuţii concentrate asupra continuării eforturilor de evacuare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare