Germania susține că a arestat un”terorist român” care vroia „să răstoarne guvernul României și să creeze un stat de inspirație nazistă”

Poliția a arestat în landul Baden-Württemberg un român în vârstă de 22 de ani, suspectat de terorism. Tânărul este acuzat că intenționa să răstoarne guvernul României și să creeze un stat de inspirație nazistă, transmite Deutsche Welle.

Parchetul General din Germania a dispus marți, 30 iunie 2026 arestarea unui cetățean român în vârstă de 22 de ani, acuzat că ar fi încercat să pună bazele unei structuri teroriste de extremă dreaptă care urmărea răsturnarea guvernului României și înființarea unui stat după modelul regimului nazist.

Potrivit unor surse din anchetă, citate de Tagesschau, jurnalul de știri al principalei televiziuni publice ARD, începând din anul 2023, tânărul Nichita P ar fi încercat, de pe teritoriul Germaniei, să creeze o grupare de extremă dreapta în România, cu scopul de a declanșa un ”război al terorii” care să răstoarne sistemul democratic și să instaureze o dictatură inspirată de al Treilea Reich național-socialist.

”Pentru a recruta membri, suspectul administra din Germania două canale pe o platformă de mesagerie”, adresate în principal tinerilor români. Bărbatul și-ar fi încurajat urmăritorii să deseneze graffiti cu simboluri de extremă dreapta sau să determine fete minore să se automutileze.

Conform probelor culese de parchet, tânărul incita la incendierea unor clădiri folosite de imigranți sau de membri ai comunității LGBTQ și chiar la uciderea a ceea ce numea ”suboameni”. Ar fi difuzat și instrucțiuni pentru fabricarea de otrăvuri și explozibili, pentru producerea de cocktailuri Molotov și mașini-capcană.

În opinia anchetatorilor, planurile suspectului, inspirate din comunitatea jocurilor video, se aflau încă într-o fază incipientă.

Românul arestat la Knittlingen de polițiști din landurile Baden-Württemberg și Renania-Palatinat a ajuns în această dimineață în fața judecătorului de instrucție de la Curtea Federală din Karlsruhe. Procurorii federali îl acuză și de pregătirea unei infracțiuni grave care pune în pericol securitatea statului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump i-a enervat pe europeni după ce i-a invitat pe ruși la o reuniune financiară a G20

    Invitația ministrului rus de finanțe, Anton Siluanov, la o...

    Reuters: Rusia a blocat porturile ucrainiene

    Atacurile rusești din ultimele luni au blocat efectiv porturile...

    Se negociază o întâlnire Xi-Putin-Trump

    Liderii Rusiei, SUA și Chinei, Vladimir Putin, Donald Trump...

    Trump jr investeste in Polymarket

    Compania de investiții 1789 Capital, al cărei partener este...

    Germania inchide Consulatul Rusiei și Casa Rusă din Berlin

    Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a anunțat marți...

    Șefa politicii externe a UE spune că nu găsește rachete Patriot pentru Ucraina

    Miniștrii apărării din UE nu au făcut „niciun progres”...

    Articole relationate

    Categorii populare