Germania și Franța: România și țările din Est ori primesc migranți, ori plătesc

Ţările membre ale Uniunii Europene care vor refuza acceptarea imigranţilor extracomunitari ar putea fi obligate să achite contribuţii de solidaritate, confirm unui proiect elaborat de Franţa şi Germania, afirmă surse citate de agenţia Reuters.

Conform unui proiect de document circulat la o reuniune a miniştrilor de Interne din ţările UE şi obţinut de agenţia Reuters, planul prevede în continuare obligativitatea ţărilor europene de a accepta solicitanţi de azil, dar pot fi făcute excepţii pentru ţările care contribuie cu „măsuri alternative de solidaritate”, transmite Mediafax.

Surse diplomatice au explicat că terminologia se referă la contribuţii la bugetul UE sau la proiecte pentru dezvoltare în ţări africane. Planul vizează depăşirea disensiunilor între naţiuni UE precum Germania, care acceptă imigranţi, şi ţări estice precum Ungaria, reticente să ofere azil.

În aprilie 2017, Consiliul Uniunii Europene a propus oferirea unor subvenţii de câte 60.000 de euro pentru fiecare imigrant statelor UE care primesc extracomunitari peste cotele stabilite de Comisia Europeană, iar ţările care nu primesc ar urma să achite sumele.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare