Guvernul german condus de cancelarul Friedrich Merz a respins astăzi propunerea președintelui francez Emmanuel Macron de a introduce împrumuturi comune de către Uniunea Europeană, așa-numitele euroobligațiuni, înaintea unui summit al liderilor Uniunii dedicat competitivității.
Un oficial german de rang înalt, apropiat cancelarului Merz, a declarat că sunt necesare investiții suplimentare, dar că acest lucru ar trebui discutat în cadrul financiar multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034, aflat în prezent în faza de negociere, și nu prin noi împrumuturi comune, relatează Politiko.
Potrivit oficialului, care a dorit să rămână anonim, propunerea de euroobligațiuni distrage atenția de la miezul problemei, și anume productivitatea slabă din Uniune.
