Germania, nervoasă pe America că vrea să fie principalul jucător între Serbia și Kosovo

Diplomatul german Wolfgang Ischinger a reacționat pe Twitter, fiind revoltat că emisarul special al președintelui SUA pentru dialogul Belgrad-Pristina, Richard Grenell, organizează o întâlnire a reprezentanților Belgradului și Pristinei, la 27 iunie, la Casa Albă, fără a exista o coordonare cu Uniunea Europeană.

Printre altele, Grenell a răspuns că sunt necesare acțiuni, nu doar discuții.

„Fără o coordonare cu UE? Ce s-ar întâmpla, dacă UE ar negocia în domeniul liberului schimb, cu talibanii?” – a scris Ischinger, iar Grenell a reacționat întrebând de ce Ischinger nu a propus UE să întreprindă pași pentru liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii Kosovo.

„Salutăm orice acțiune, nu doar discuțiile” – a postat Grenell, făcând aluzie la ineficiența UE în dialogul Belgrad-Pristina și adăugând că „popoarele din Kosovo și Serbia merită să progreseze”. Ischinger nu crede că există motive pentru care UE și SUA nu ar avea o abordare comună. „Amintiți-vă de Bosnia în 95, de Kosovo în 98/99, de Kosovo în 2007. Atunci aveam un motto comun – Împreună – și a funcționat. Mă tem că de această dată nu se va sfârși bine” – a subliniat Ischinger citat de Rador.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare