Germania ascunde și spală banii dictatorilor

Dictatori străini își pot ascunde banii acumulați ilegal, în detrimentul propriului popor, și spăla cu ajutorul unor organizații mafiote în Germania. Aceasta reiese din raportul publicat la Berlin de „Netzwerk Steuergerechtigkeit”, o rețea în care sunt reprezentate sindicate, organizații bisericești, umanitare, sociale sau ecologice, institute de cercetare, etc. și care se angajează pentru o politică fiscală și financiară transparentă, spre binele comun al societății. Rețeaua germană e parte a mișcării internaționale pentru dreptate fiscală „Global Alliance for Tax Justice”. Raportul cuprinde așa-numitul indice al finanțării secrete, iar în acest clasament Germania se situează pe locul 7 – o poziție mai slabă decât cu doi ani în urmă, când ocupase locul 8. România se plasează pe poziția 47.

În 112 țări și regiuni s-a verificat cât de ușor pot fi ascunși și spălați banii ilegali în diferite domenii de afaceri și cum se prezintă legislația în vigoare menită să prevină și combată aceste infracțiuni. Luând în calcul și ponderea unei țări pe piața financiară internațională s-a putut stabili un indice pentru fiecare stat. Pe primul loc se situează Elveția, apreciată în raport drept „mama tuturor paradisurilor fiscale”. Elveția este urmată de SUA, de Insulele Cayman, Hongkong și Singapore. Germania ocupă o poziție în top 10, și pentru că reprezintă una dintre cele mai importante piețe financiare la nivel mondial, pricinuiește, prin finanțările secrete, daune considerabile.

Investiții netransparente

„În Germania există o imensă zonă gri. Aș vorbi chiar de un cartel al tăcerii în politica germană cu privire la prezența banilor ilegali ai dictatorilor străini”, explică, pentru DW, Markus Meinzer, șef de proiect la programul de stabilire al indicelui finanțării secrete. Astfel, președintele Camerunului, Paul Biya, fostul dictator irakian Saddam Hussein și fostul dictator libian Muammar al-Gaddafi ar fi ascuns sume de bani în Republica Federală.

Acest lucru este posibil pentru că nu există un registru imobiliar central oficial, apreciază Meinzer. „Aceasta îi atrage pe cleptocrații străini să-și investească banii în afaceri imobiliare în Germania”. Pe de altă parte, există portițe de evaziune în registrul de transparență întocmit de Germania la cererea UE. Companiile sunt, ce-i drept, obligate să-și facă cunoscuți patronii, dar pe mai departe e destul de simplu să înființezi în Germania „firme căsuță poștală”. Cine interpune două astfel de „firme căsuță poștală” între o companie germană și proprietarul străin, poate rămâne anonim. Într-un astfel de caz, proprietarul nu mai are obligația de a figura în registrul amintit. „E ca și cum un spărgător de bancă nu mai este urmărit penal pentru că a folosit o mașină ca să fugă de la locul faptei”, spune Meinzer.

Fără a atrage atenția

Aceste afaceri afectează înainte de toate țările în curs de dezvoltare și emergente, deoarece acestea pierd încasări fiscale între 100 și 200 de miliarde de dolari anual, potrivit FMI, într-o estimare din 2015. Cauzele sunt multiple, apreciază Markus Meinzer. Oameni de afaceri bogați sau dictatori reușesc să scoată din țară bani acumulați în mod ilegal cu ajutorul „firmelor căsuță poștală”. Banii trebuie depuși într-un sistem financiar fără a atrage atenția asupra acestei tranzacții. Un astfel de sistem există și în Germania. Apoi, adaugă expertul german, la export pot fi manipulate prețurile. De exemplu, prețul la materii prime a fost stabilit mult prea mic, așa încât în afara țării în curs de dezvoltare câștigul obținut va reveni companiei de tip „căsuță poștală”. Aceasta vinde apoi materia primă mai departe la un preț ridicat. Există și cazuri în care concerne străine exportatoare de petrol, de pildă, prezintă în țara respectivă în curs de dezvoltare facturi false, mult mai mici pentru a declara un câștig mai redus și a plăti, în consecință, taxe mai mici.

Câți bani rămân în final?

Din cauza acestor practici, pierderile înregistrate de fisc în țările mai sărace depășesc chiar suma banilor alocați ca ajutor de dezvoltare. Potrivit organizației umanitare Misereor, și ea membră în rețeaua germană „Steuergerechtigkeit” (dreptate fiscală), în 2016 au fost puse la dispoziție fonduri de dezvoltare în valoare de 142,6 miliarde de dolari. E foarte posibil ca pierderile înregistrate prin evaziune fiscală, apreciate a se ridica până la 200 de miliarde de dolari, să fi depășit ajutorul de dezvoltare. De aceea, avertizează Klaus Schilder, expert financiar la Misereor, „avem nevoie, înainte de toate, de mai multă transparență”. Și de o cooperare internațională la nivelul oficiilor fiscale. Altfel, se teme Schilder, elita coruptă se va scunde în continuare în spatele firmelor internaționale de tip ”căsuță poștală” și a piețelor financiare netransparente.