Georgia a adoptat legea agenților străini: ONG-urile trebuie să declare finanțarea din străinătate

Parlamentul georgian a adoptat marți o nouă lege a ”agenților străini”, care este o copie a legii similare din SUA și înlocuiește legea anterioară criticată de opoziție și ONG-uri ca fiind de inspirație rusească, deși aceasta din urmă este mai blândă decât noua lege, care va include și pedepse cu închisoarea, iar în Codul Penal a fost reintrodus delictul de ”înaltă trădare”, abolit în anul 2007 de fostul președinte Mihail Saakașvili, în prezent opozant încarcerat, relatează agenția EFE.

Proiectul noii legi a agenților străini a fost înaintat de partidul de guvernământ Visul Georgian al premierului Irakli Kobahidze, care în aprilie anul trecut a impulsionat și ”Legea privind transparența influenței străine”, considerată de opoziția pro-europeană și de ONG-uri ca fiind o copie a unei legi rusești folosite pentru a reduce la tăcere opoziția, întrucât impune declararea finanțărilor primite din străinătate.

Respectiva lege, adoptată în luna mai 2024, a fost de asemenea aspru criticată de instituțiile europene și de administrația americană a fostului președinte Joe Biden, care au suspendat în semn de protest programele de asistență pentru Georgia, Comisia Europeană hotărând în plus și înghețarea procesului de aderare a Georgiei la UE.

Noua lege, votată marți, este o copie a Legii americane de înregistrare a agenților străini (The Foreign Agents Registration Act – FARA) și va în vigoare la 60 de zile după promulgare.

”Un articol din noua lege prevede urmărirea penală ca măsură preventivă pentru organizațiile care se sustrag de la înregistrare, iar acestea vor trebui să explice publicului de unde provin milioanele de dolari și cum sunt cheltuiți”, a explicat un deputat din Comisia Juridică a parlamentului, Archil Gorduladze.

Legea adoptată marți prevede amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lari (între 1.785 și 3.570 de dolari), precum și pedepse cu închisoarea între șase luni și până la cinci ani pentru recidivă. Legea adoptată anul trecut și criticată de opozanți și ONG-uri că ar fi preluat modelul rusesc nu prevedea pedepse cu închisoarea, ci simpla obligație de declarare a finanțărilor primite din străinătate.

Potrivit președintelui Parlamentului de la Tbilisi, Șalva Papuașvili, în Georgia există aproximativ 600 de ONG-uri care primesc finanțare străină, dintre care 136 au refuzat să se înregistreze la Ministerul Justiției.

”Prin aprobarea acestei legi, guvernul încearcă să zdrobească opoziția, ONG-urile și societatea civilă”, a afirmat fosta președintă georgiană și lideră a opoziției, Salome Zurabișvili. Ea a promis că opoziția va continua lupta pentru noi alegeri parlamentare și eliberarea tuturor deținuților politici. Această opoziție, care boicotează activitatea parlamentului după ce a pierdut alegerile legislative din octombrie anul trecut, cere organizarea de noi alegeri, susținând că scrutinul ar fi fost fraudat, și organizează cu regularitate proteste de stradă împotriva guvernului condus de premierul Irakli Kobahidze.

Hot this week

Topics

Mai mult

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    The Economist: Iranul distruge 3 principale „supercapacități” ale lui Trump

    Într-un articol intitulat sugestiv Operațiunea Furia Oarbă, jurnaliștii publicației...

    Ceaușescu a inspirat Agenția Internațională pentru Energie: Cu soț și fără soț. Nu mai gătiți la aragaz cu gaze

    Agenția Internațională pentru Energie a prezentat recomandări pentru reducerea...

    Trump ar putea încheia războiul din Iran fără a redeschide Strâmtoarea Hormuz

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    De ce a relaxat America sancțiunile împotriva petrolului iranian

    Statele Unite și-au epuizat principalele pârghii politice pentru atenuarea...

    Armata germană a spart miliarde de dolari pentru un sistem nefuncțional

    Noul sistem de comunicații și comandă dezvoltat pentru forțele...

    Vučić: Al treilea război mondial poate a inceput deja

    Prevenirea celui de-al Treilea Război Mondial, care poate a...

    Articole relationate

    Categorii populare