George Simion a recunoscut marți seară că un apropiat al omului de afaceri Fănel Bogoș a venit la el pentru a-i prezenta problemele acestuia și pentru a-i cere să facă „ceva”, declarația venind la numai o zi după ce senatorul Ninel Peia a susținut că liderul AUR „a căzut pe interceptări” în dosarul instrumentat de DNA.
Senatorul PACE Ninel Peia, fost membru AUR, lansase luni acuzația după consultările de la Palatul Cotroceni.
Peia a legat presupusele interceptări de poziția adoptată de AUR după audierea lui Ilie Bolojan la DNA Iași în dosarul Fănel Bogoș.
„Am înțeles în sfârșit de ce a existat o colaborare perfectă între PNL și AUR. Și am înțeles în sfârșit de ce Ilie Bolojan a rămas prim-ministru până astăzi. Vă dau o informație în premieră. Din păcate, fratele nostru suveranist de la AUR George Simion a căzut pe interceptări în dosarul Fănel Bogoș și din această cauză cei de la AUR au dat un comunicat, săptămâna trecută, de acuzare a justiției, că l-au chemat pe domnul Ilie Bolojan la DNA Iași”, a declarat Ninel Peia.
Înainte de declarațiile de marți seară, George Simion respinsese acuzațiile lansate de Ninel Peia și afirmase că nu îl cunoaște pe Fănel Bogoș.
„Sunt doar aberații ale unor indivizi frustrați că nu acceptăm să facem pace cu sistemul actual și să votăm un guvern marionetă, Veștea sau ce or mai vrea ei. Nu îl cunosc pe Bogos, exclus să îmi fi comunicat ceva procurorii DNA. Ninel Peia sau alții ca el nu îmi sunt frați”, afirmase Simion.
