George Simion: Din păcate, premierul României, un tip mic, foarte foarte mic, Marcel Ciolacu, a bătut palma cu cei de la UDMR ca forţele româneşti să nu aibă candidaţi comuni în principalele oraşe din Ardeal

Liderul AUR George Simion a declarat, duminică, la lansarea candidaţilor AUR Mureş, că România nu a intrat în Schengen, pentru că nu am fost primiţi iar unii care încă au reflexe de curte imperială au ales să ne umilească. Dacă am mai avea un guvern naţional, independent şi suveran, toate companiile austriece ar fi alungate în şuturi afară din ţara noastră, a mai spus preşedintele AUR.

”Din păcate, premierul României, un tip mic, foarte foarte mic, Marcel Ciolacu, a bătut palma cu cei de la UDMR ca forţele româneşti să nu aibă candidaţi comuni în principalele oraşe din Ardeal. Pe el îl interesează candidaţi comuni doar acolo unde are el interese politice, imobiliare, interese de a menţine diferitele mafii care domină România în acest moment”, a spus George Simion la lansarea candidaţilor AUR din Mureş.

Liderul AUR a precizat că ”pe repede înainte, ilegal, neconstituţional, fac aceste alegeri, ca PSD, PNL şi (…) această hidră şovină numită UDMR, să se menţină la putere”.

”Noi suntem aici ca să le spunem un categoric Stop! Nu suntem de acord cu aşa ceva. Ne-au luat petrolul, ne-au luat pădurile, ne-au luat gazele naturale şi la schimb ne dau umilinţa Schengen. Nu am intrat în Schengen, nu am fost primiţi în Schengen. Unii care încă au reflexe de curte imperială au ales să ne umilească. Dacă am mai avea un guvern naţional, independent şi suveran, toate companiile austriece ar fi alungate în şuturi afară din ţara noastră. Dar nu, ei aleg să fie sclavi, umili, să stea în genunchi şi să accepte tot ce ni se dă”, a mai afirmat Simion.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare