spot_img
20.3 C
București
luni, iunie 17, 2024
AcasăAnalizeGeorge Simion a discutat cu vicepreședintele ECR, Beata Szydło, despre încercarea de...

George Simion a discutat cu vicepreședintele ECR, Beata Szydło, despre încercarea de schimbare nedemocratică a tratatelor UE

-

Președintele AUR, George Simion, a discutat, în cadrul vizitei efectuate la Bruxelles în această săptămână, cu vicepreședintele ECR, Beata Szydło, europarlamentar polonez și prim-ministru al Poloniei în perioada 2015 – 2017, despre necesitatea conturării la nivel european a unei voci puternice împotriva schimbării nedemocratice a tratatelor Uniunii Europene de către un corp de birocrați nealeși de nimeni.
„Corpul de birocrați nealeși de la Bruxelles își dorește cu orice preț să obțină o putere mai mare, să slăbească statele membre. Cum? Prin schimbarea nedemocratică a tratatelor Uniunii Europene. Această dorință de centralizare a Uniunii Europene reprezintă o amenințare pentru întregul bloc european. Reforma propusă de birocrația nealeasă de la Bruxelles a tratatelor UE ar însemna o schimbare completă a sistemului și construirea unui superstat. Totodată, adoptarea acestor schimbări înseamnă slăbirea statelor membre prin reducerea și preluarea competențelor acestora. În 2024 avem nevoie de o voce puternică din partea conservatorilor, a suveraniștilor din toate țările membre pentru a opri acest tăvălug nebunesc al birocraților de la Bruxelles împotriva statelor membre”, a spus George Simion.
Europarlamentarul polonez Beata Szydło a declarat la rândul ei că, în cadrul întâlnirii președinților grupurilor politice din Parlamentul European cu președinta Roberta Metsola, aceasta din urmă i-a informat că „va discuta problema modificării tratatelor europene la următorul Consiliu European – chiar dacă șefii de guverne nu au vrut lucrul acesta”.
Anterior, Beata Szydło a arătat că radicalii de la Bruxelles au încercat să promoveze modificare tratatelor cât mai repede posibil, iar oprirea schimbării rapide a tratatelor până în acest moment reprezintă un succes pentru toți cei care s-au opus centralizării planificate a Uniunii. „Dar încă nu s-a terminat. Birocrația de la Bruxelles funcționează și nu renunță. Problema modificării tratatelor este programată să fie dezbătută de Consiliul Afaceri Generale pe 18 decembrie”, a afirmat fostul premier polonez.
Beata Szydło a fost o voce critică a numeroaselor politici ale Uniunii Europene. Este membru al Parlamentului European (MEP) din 2019, aleasă din partea partidului Lege și Justiție (PiS). Aceasta a ocupat anterior funcția de prim-ministru al Poloniei din 2015 până în 2017, devenind a treia femeie care a ocupat această funcție. În prezent, este vicepreședinte al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) din Parlamentul European.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img