Genunchiul broaștei, Simion, PNL și USR

Reducerea numărului de parlamentari și formarea unei singure camere a parlamentului este o inițiativă care urmărește centralizarea puterii și slăbirea reprezentării democratice. De exemplu, Mussolini a făcut asta. La fel, Viktor Orban. Dacă nu mă înșel, și în Venezuela s-a făcut. Inițiatorii mizează pe încrederea scăzută a parlamentarilor în rândul alegătorilor. Este deci vorba despre o inițiativă populistă, care slăbește democrația.Să nu uităm că referendumul privind reducerea numărului de parlamentari la 300 a fost organizat în campania pentru prezidențiale din 2009, având ca scop creșterea intenției de vot pentru Traian Băsescu. Băsescu, care a fost „președinte jucător”, este unul dintre principalii responsabili pentru decăderea parlamentului, a scris consultantul politic Arthur Suciu pe Facebook.

Cei care cred că măsura e bună pentru că reduce corupția nu fac decât să exprime idei și impulsuri anti-democratice sub forma unei retorici populare. Nu așa se luptă împotriva corupției. Faptul că AUR susține acest proiect e ceva logic. AUR e un partid populist, pentru care democrația e aproape identică cu Tiktokul. Cu cât parlamentul e mai mic, cu atât liderul autoritar la care visează AUR va fi mai puternic. El vrea să-și pregătească guvernarea cu mâna PNL. Inițiativa e foarte populară. USR o susține foarte vocal, dezvăluindu-și impulsurile nedemocratice. Este larg susținută de români, care arată astfel că au o conștiință democratică până la genunchiul broaștei, mai spune Suciu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Articole relationate

    Categorii populare