Home Externe Generali ruși: Trebuie lovite întreprinderile din țările Europene și din SUA care...

Generali ruși: Trebuie lovite întreprinderile din țările Europene și din SUA care produc armament pentru Kiev

0

Este timpul ca Rusia să-și schimbe tactica de desfășurare a operațiunilor militare în Ucraina și să înceapă să lupte, sunt de părere generalii deputați ai Dumei de Stat, intervievați de RTVI.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, zilele trecute, că ”industria ucraineană de apărare, forțele armate și capacitățile de producție au început să readucă războiul înapoi (în Rusia)”. Potrivit afirmațiilor sale, loviturile asupra Rusiei „vor deveni tot mai puternice”.

Deputatul Dumei de Stat Andrei Gurulev, general-locotenent în rezervă, a propus într-un dialog cu jurnaliștii de la RTVI, o schimbare de tactică și de strategie în desfășurarea de către Rusia a acțiunilor militare.

„Pentru a lupta, trebuie luptat, pur și simplu: inamicul trebuie zdrobit, trebuie distrusă logistica — poduri, depouri, gări, porturi — toate acestea trebuie făcute praf. Trebuie lovit asupra punctelor de comandă, acolo unde, cum e la modă să se spună la noi, are loc «procesul de luare a deciziilor», trebuie eliminați conducătorii cheie. Trebuie distrus sistemul de comandă, a cărui bază este sistemul automatizat de conducere și sistemele de comunicații”, a declarat Gurulev.

În opinia lui, trebuie lovite concret acele întreprinderi industriale care au mai rămas în Ucraina, precum și cele din țările Europene și din SUA care produc armament pentru Kiev.

„Deși se spune că armele sunt fabricate în Ucraina, majoritatea se fac însă în afara teritoriului Ucrainei: sunt produse real în țări din Europa și în SUA, care livrează aceste arme. De aceea trebuie lovit și acolo – asupra bazelor de aprovizionare, care furnizează arme Ucrainei și unitățile de producție care fabrică aceste arme”, a afirmat generalul.

Parlamentarul a subliniat că Rusia dispune de suficiente forțe și mijloace pentru a efectua astfel de lovituri.

„Acest lucru poate fi realizat. Avem cu ce: rachete cu rază medie și strategică, precum și aviație strategică și cu rază lungă de acțiune, inclusiv bombardiere. Avem de toate. Este nevoie doar de decizie: trebuie să lovim, să lovim și să lovim. Când totul va fi distrus, nici probleme nu vor mai fi. Nu vor mai avea cu ce să lovească rafinăriile noastre, asupra altor unități de producție, și așa mai departe”, a spus el.

Generalul Sobolev, despre răspunsul Rusiei la atacurile cu drone asupra Moscovei

General-locotenentul Viktor Sobolev, membru al Comisiei pentru Apărare a Dumei de Stat, a declarat pentru RTVI că Rusia poate răspunde prin atingerea obiectivelor operațiunii militare speciale, care, în opinia sa, pot fi realizate „doar ajungând la granițele vestice ale Ucrainei”.

„În acest sens trebuie să trecem de la ofensiva în doi și trei, de la eliberarea unor localități complet distruse, la desfășurarea de operațiuni ofensive. Este părerea mea personală”, a declarat generalul.

În același timp, el este convins că „Occidentul face totul pentru a păstra Ucraina, chiar o parte a ei, ca avanpost pentru a purta războiul până în anul 2030”. De aceea, a subliniat Sobolev, este necesar să fie „trase concluziile corespunzătoare, așa cum s-a procedat în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei”.

În interviul său, Zelenski a avertizat că la Kiev sunt cunoscute locurile unde se află toate obiectivele militare, fabricile, depozitele de petrol și instalațiile de stocare a gazelor. El a afirmat că Ucraina a dezvoltat noi drone capabile să parcurgă peste 3.000 de kilometri, pentru a „avea posibilitatea de a lovi ținte la distanțe și mai mari”.

Ad

Exit mobile version