Gardul pestei porcine de la granița cu România dărâmă un oficial bulgar

Ministerul bulgar al Agriculturii a realizat în numai patru săptămâni mare parte din gardul pe care a decis să-l amplaseze la graniţa cu România pentru a preveni răspândirea pestei porcine africane în Bulgaria, dar acest gard a condus la demisia şefului agenţiei forestiere bulgare, Grigor Gogov, în urma unor acuzaţii privind un conflict de interese legat de acest proiect, relatează portalul balkan.eu.

Demisia responsabilului menţionat a fost anunţată vineri de Ministerul bulgar al Agriculturii, în urma relatărilor conform cărora membri ai familiei sale au fost implicaţi în contractul de achiziţii publice pentru furnizarea stâlpilor folosiţi la construcţia gardului.

Ministerul bulgar confirmă că au fost identificate neregularităţi şi că au existat de asemenea sesizări legate de acest caz transmise comisiei anticorupţie recent create.

Anunţul demisiei şefului agenţiei forestiere survine în aceeaşi zi în care vicepremierul bulgar Tomislav Doncev a condus o şedinţă a Consiliului Naţional Epizootic, la care au fost discutate măsuri de prevenire a răspândirii pestei porcine şi a pestei micilor rumegătoare, website-ul balkan.eu amintind de extinderea pestei porcine în România vecină.

Printre măsurile deja luate de guvernul de la Sofia se numără şi crearea unui cordon sanitar de circa 20 de kilometri în jurul complexelor industriale de creştere a porcilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Armata americană cere peste 200 de miliarde de dolari pentru a continua războiului din Iran

    Armata americană solicită finanțare suplimentară de peste 200 de...

    Iranul amenință că distruge întreaga industrie de gaze și petrol din țările din Golful Persic

    Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran a anunțat...

    Datoria națională a SUA a depășit pragul de 38 de trilioane de dolari

    Datoria națională a SUA a depășit pragul de 38...

    Articole relationate

    Categorii populare