Gândacul care mănâncă pădurile grecești

Copacii dintr-o zonă extinsă de pădure sunt puşi la pământ de autorităţile elene din cauza unui gândac ce pare de neoprit şi care devorează scoarţa arborilor, relatează vineri Reuters conform Agerpres.

Gândacul Tomicus piniperda, o insectă cu aspect negru, lucios, are un efect devastator asupra copacilor din pădurea Seih Sou de pe dealurile cu vedere către Salonic, al doilea oraş ca mărime din Grecia.

”Din nefericire, în acest moment este o problemă de mare amploare deoarece înaintarea insectei este aproape incontrolabilă”, a declarat profesor Theocharis Zagas din cadrul Universităţii Aristotle.

”Trebuie să luăm măsurile adecvate, acestea constând în exploatare forestieră de precizie, pentru a-i stopa înaintarea”, a adăugat el pentru Reuters.

Gândacul, a cărei prezenţă a fost documentată pentru prima oară în Grecia în anii ’70, manifestă o predilecţie pentru copacii din familia coniferelor, preferând în special pinul, molidul european şi zada, a precizat Zagas.

Impactul gândacului este evident. Regiuni întinse de pădure de pin s-au uscat, suprafaţa afectată fiind evaluată de specialişti la o zecime, respectiv 100.000 de copaci.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Traducerea vizitei șefului CIA la Moscova

    „Trump se grăbește pe toate fronturile: încearcă să rezolve...

    Cea mai mare grădină zoologică din România la 62 de ani: 350.000 de vizitatori pe an

    Grădina Zoologică din Târgu Mureș a anunțat, marți, că...

    Polonezii cumpără agențiile românești de turism

    Polonezii mizează pe turismul românesc şi îşi continuă achi­ziţiile...

    „Suveranistul” Peiu vrea să îl salveze pe Fritz

    Senatorul AUR Petrişor Peiu, nr 2 in partidul lui...

    Bolo anunță lovitura de grație pentru Fritz

    Premierul Ilie Bolojan a declarat la Digi24 că ”trebuie...

    Articole relationate

    Categorii populare