Home Externe GAFĂ: Ministrul de externe polonez a inventat o țară

GAFĂ: Ministrul de externe polonez a inventat o țară

0

Ministrul de externe al Poloniei, Witold Waszczykowski, aflat la New York la începutul săptămânii pentru a face lobby pentru obținerea de către țara sa a unui loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, a inventat din greșeală o țară și a dat naștere unei campanii de satiră pe rețelele de socializare, scriu BBC, Washington Post și The Guardian.

Șeful diplomației de la Varșovia s-a întâlnit la sediul ONU cu reprezentanții a aproximativ 20 de țări, inclusiv ai unor state din Caraibe, pentru prima dată în istoria diplomației poloneze.

„De exemplu, m-am întâlnit cu reprezentanți ai unor țări precum Belize sau San Escobar”, a explicat Waszczykowski.

San Escobar nu există, însă, iar rețelele de socializare l-au ironizat foarte repede. Mia mulți utilizatori au sugerat că se gândea la Pablo Escobar, traficantul de droguri columbian ucis de poliție și care este subiectului serialului „Narcos” produs de Netflix.

Însă glumele nu s-au oprit aici. Un cont de Twitter care ar reprezenta Republica Populară Democratică San Escobar a fost lansat și postările au oferită o întreagă viziune asupra a ceea ce ar putea reprezenta țara imaginară, inclusiv drapel, hartă, fotografii și știri.

Contul @rpdsanescobar a postat o fotografie cu drapelul palestinian ușor modificat însoțită de textul „drapelul libertății, al progresului, drapelul poporului”.

Ad

Exit mobile version