Gabriela Firea: Dacă voi ajunge primar general, îmi propun să am mai puţine apariţii în mass-media, o conferinţă pe lună şi să fiu mai puţin combativă

Partidul Social Democrat – Organizația Mun. București 

Executat de Flux 24 Media Communications

CMF 21240002

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a declarat miercuri că eşecul mandatului său la Primărie a fost că şi-a dorit să facă lucruri multe, în toate domeniile, dar nu a lăsat niciun proiect mare. Ea a precizat că dacă va ajunge primar general, îşi propune să aibă mai puţine apariţii în mass-media, o conferinţă pe lună şi în rest să se focuseze pe proiecte şi să fie mai puţin combativă în sensul tot timpul de a răspunde criticilor.

”Mă bucur că totuşi am candidat, deşi am intrat în cursă mai târziu şi ceilalţi contracandidaţi eau deja în precampanie. Am încercat să recuperez în această perioadă, să am cât mai multe întâlniri în toate sectoarele Capitalei şi cu diferinte grupuri socio-profesionale. Mă gândesc totuşi la faptul că bucureştenii îşi amintesc ce am realizat şi pe asta s-a întemeiat campania mea, să aduc în lumină proiectele pe care am reuşit să le realizez”, a spus Gabriela Firea la Prima TV.

Ea a precizat că cea mai mare realizare a sa este proiectul prin care am fluidizat în mare parte, deşi nu în totalitate, traficul, prin achiziţia a 400 de de autobuze, 130 de autobuze hybrid şi 100 electrice, dar şi proceduri aproape finalizate pentru 100 de tramvaie şi 100 de troleibuze.

”Până la momentul în care am devenit eu primar general nu s-au mai organizat astfel de proceduri de licitaţii şi parcul auto era foarte învechit”, a mai spus Firea.

Ea a precizat că a început benzile unice care de asemenea au fluidizat traficul dar şi proiectul care a fost blocat privind aubuzul şcolar.

”Am înfiinţat un centru de monitorizare a traficului, împreună cu Brigara Rutieră. Aceste proiecte trebuiau să fie în continuare, de aceea este un minus al actualei administraţii pentru că nu s-au continuat aceste proiecte, am fi avut mai multă fluenţă în trafic”, a subliniat Gabriela Firea. 

Gabriela Firea a prezentat şi ceea ce consideră a fi eşecul mandatului său.

”Mi-am dorit să fac lucruri multe, în toate domeniile, dar nu am lăsat niciun proiect mare, ceea ce mi-aş propune de aici înainte dacă aş ajunge la primărie. Am reuşit să obţinem fonduri europene pentru termoficare, am reuşit să îmbunătăţim parcul auto al STB, am făcut investiţii de zeci de milioane de euro în spitale, lucruri care au rămas.Spitalul de copii Victor Gomoiu, Spitalul Foişor, foarte multe secţii noi înfiinţate în toate spitalele din Capitală. M-am risipit cumva şi îmi pierdeam timpul să răspund tuturor. Mi-am pierdut foarte mult timp cu explicaţiile. Dacă voi ajunge primar general, îmi propun să am mai puţine apariţii în mass-media, o conferinţă de presă pe lună şi în rest, să mă focusez pe proiectele pe care le am de făcut. Şi să fiu mai puţin combativă în sensul tot timpul de a răspunde criticilor, cred că acesta a fost un minus”, a menţionat Firea. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski: Aliații europeni mă șantajează

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat astăzi aliații europeni...

    DUPĂ CE EUGEN ȘERBĂNESCU A FOST ACHITAT PE FAPTA NU EXISTĂ, VA APROBA CURTEA APEL NOUL ABUZ AL DNA?

    După ce diplomatul, publicistul, dramaturgul Eugen Șerbănescu a fost achitat pe...

    Prețul benzinei a crescut cu 24% in SUA de la începutul războiului

    Prețurile benzinei în Statele Unite au atins astăzi un...

    Ce rachete chinezești a cumpărat Serbia

    Expertul chinez Wang Ya'nan a declarat astăzi că există...

    Zelenski își amenință parlamentarii că îi trimite pe front

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că este...

    Israelul a informat SUA despre o lipsă gravă de rachete interceptoare

    Autoritățile israeliene au informat SUA că se confruntă cu...

    Articole relationate

    Categorii populare