spot_img
19.6 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeFundația Clinton recunoaște că a primit bani din Qatar când Hillary era...

Fundația Clinton recunoaște că a primit bani din Qatar când Hillary era secretar de stat

-

Fundația Clinton a confirmat că a primit o donație de un milion de dolari din Qatar, în timp ce Hillary Clinton era secretar de stat, fără a informa Departamentul de Stat, informează Reuters.

Clinton, în prezent candidată la președinția Statelor Unite, promisese că va permite ministerului de externe american să revizuiască donațiile de la guverne străine pentru fundația sa și a soțului ei, fostul președinte Bill Clinton.

- Advertisement -

Oficialități din Qatar au promis banii în 2011, pentru a marca împlinirea vârstei de 65 de ani de către Bill Clinton, și intenționau să îl întâlnească pe fostul șef al Casei Albe în 2012 și să îi înmâneze personal cecul.

Informația apare într-un e-mail de la un oficial al fundației către John Podesta, șeful de campanie al lui Hillary Clinton, printre cele câteva mii de mesaje piratate, publicate luna trecută de WikiLeaks.

- Advertisement -

Înainte de a fi numită secretar de stat, în 2009, Hillary Clinton a semnat un acord în privința eticii, aplicabil fundației familiei sale, pentru a evita impresia că donatorii bogați pot influența politica externă a Statelor Unite. Fundația a anunțat că nu va mai accepta donații de la guverne străine dacă Hillary Clinton este aleasă președinte al SUA pe 8 noiembrie.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img