spot_img
miercuri, 24 decembrie, 2025
3 C
București

Frații PRO TV din Croația și Slovenia, vânduți

Central Media Enterprises (CME), compania mamă a Pro TV, vinde operaţiunile din Croaţia şi Slovenia companiei Slovenia Broadband, parte a United Group, pentru 230 milioane de euro, transmite Reuters conform News.ro.

CME anticipează că vânzarea va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar suma obţinută în urma tranzacţiei va fi folosită petru rambursarea unui împrumut de 250,8 milioane de euro scadent în 2018, a anunţat luni compania.

Rambursarea creditului va reduce costul mediu de împrumut al CME cu 2,75 puncte procentuale, la 4,5%.

”Această tranzacţie scoate în evidenţă atractivitatea bradcasterilor din regiune. De asemenea, ne apropie semnificativ de obiectivul nostru pe termen lung de a crea un profil mai corect al operaţiunilor noastre”, afirmă în comunicat directorul general al CME, Michael Del Nin.

CME este activ pe şase pieţe est-europene, cele mai mari surse de profit fiind operaţiunile din Cehia şi România.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Dâmbovița anunță noi investiții in sistemul medical

    Sfârșitul de an aduce noi contracte de finanțare semnate...

    Până la pacea din Ucraina, rușii și americanii fac proiecte economice. ȚINTELE

    Uniunea Industriașilor și Antreprenorilor din Rusia (RSPP) continuă dialogul...

    SUA au desfășurat trupe masive spre Venezuela

    Statele Unite au desfășurat săptămâna aceasta în Caraibe un...

    Avertisment de la Cernobîl

    Sarcofagul de la Centrala Nucleară de la Cernobîl s-ar...

    Ucrainienii au fugit dintr-un oraș considerat cheie de ruși

    Armata ucraineană a abandonat orașul Seversk din Donbas pentru...

    Trump a zburat cu avionul lui Epstein de cel puțin 8 ori

    Cel de-al treilea lot de documente publicate de Departamentul...

    Articole relationate

    Categorii populare