Franța vrea plafonarea prețului la gaze la nivel european, dar unele țări se opun

Franţa a propus un plafon la scara întregii Uniuni Europene pentru preţul gazelor naturale, în ideea de a întări poziţia de negocierile a blocului comunitar în relaţia cu producătorii, dar unele state membre nu sunt de acord cu această idee, a declarat vineri ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, transmite Reuters.

Franţa deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene timp de şase luni (ianuarie-iunie 2022).

Bruno Le Maire le-a spus parlamentarilor francezi că a făcut o propunere către omologii săi europeni pentru un plafon de preţ deoarece asta ar pune blocul comunitar într-o poziţie mai bună pentru a negocia cu producători precum grupul rus Gazprom sau compania algeriană Sonatrach.

„Este o intervenţie pe piaţă care îngrijorează unii din partenerii noştri europeni dar este o propunere pe care o facem cu preşedintele pentru a introduce un plafon la preţul gazelor la nivel european”, a spus Bruno Le Maire.

Ministrul francez al Finanţelor nu a dezvăluit care sunt ţările membre care sunt în favoarea propunerii dar Grecia a propus şi ea o plafonare a preţurilor la nivel european la fel ca şi directorul grupului francez de utilităţi Engie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    CRIZA COMBUSTIBILILOR: Irlandezii au blocat autostrăzi și strada principală din Dublin

    Manifestanții care cer subvenții suplimentare din partea guvernului irlandez...

    Ucrainienii au cheltuit aproape toți banii din fondul de rezervă

    Autoritățile ucrainene au cheltuit aproape în întregime bani din...

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    Articole relationate

    Categorii populare