Home Analize Franța vrea ca UE să dea un răspuns dur la taxele lui...

Franța vrea ca UE să dea un răspuns dur la taxele lui Trump

0
U.S. President Donald Trump and French President Emmanuel Macron hold hands as they walk down the West Wing colonnade past the Rose Garden at the White House in Washington, U.S., April 24, 2018. REUTERS/Kevin Lamarque

Un număr în creștere de țări membre ale Uniunii Europene vor ca blocul comunitar să activeze cel mai puternic instrument comercial de care dispune împotriva SUA, dacă cele două părți nu vor reuși să ajungă la un acord acceptabil până la 1 august, iar Donald Trump își pune în practică amenințarea de a aplica tarife de 30% la bunurile importate din UE, transmite Bloomberg.

O inițiativă condusă de Franța, pentru introducerea de către UE a așa-numitului ‘instrument anti-coerciție’, este sprijinită de de tot mai multe capitale europene, au dezvăluit o serie de surse din apropierea acestui dosar. Câteva state membre sunt mai prudente, în timp ce altele nu și-au exprimat încă un punct de vedere, au precizat sursele care au dorit să își păstreze anonimatul.

Subiectul a fost discutat la reuniunea miniștrilor europeni ai Comerțului, care a avut loc luni la Bruxelles.

Ministrul francez al afacerilor europene, Benjamin Haddad, a declarat zilele trecute că răspunsul Bruxelles-ului ar trebui să includă opțiunea de a utiliza instrumentul anti-coerciție, care dă oficialilor puteri largi în a adopta măsuri de represalii împotriva partenerilor comerciali ai UE. Acele măsuri ar putea include noi taxe pentru giganții americani din domeniul tehnologiei, sau restricții țintite cu privire la investițiile americane în UE. De asemenea, ar putea include limitarea accesului pe anumite părți ale pieței comunitare, sau restricționarea firmelor americane de a participa la licitațiile pentru achiziții publice în Europa.

Însă utilizarea instrumentului anti-coerciție ar declanșa un război comercial transatlantic și mai amplu, date fiind avertismentele lui Trump că represaliile împotriva intereselor americane vor declanșa tactici mai dure din partea administrației sale.

‘În această negociere, trebuie să demonstrezi forță, trebui să afișezi forță, unitate și hotărâre’, a spus Haddad luni într-un interviu pentru Bloomberg Television. ‘Putem merge mai departe’ decât contramăsurile anunțate de Comisia Europeană, și care vizează schimburi comerciale americane în valoare de aproape 100 de miliarde de euro.

Ad

Exit mobile version