Franța nu vrea să plătească șomajul parțial pentru cei 10.000 de angajați ai Amazon

Autorităţile franceze nu au aprobat cererea depusă joia trecută de corporaţia Amazon pentru ajutoare de stat, informează luni AFP din surse ale ambelor părţi transmite Agerpres.

Conducerea Amazon a arătat că a cerut sprijin pentru şomajul parţial pentru circa 10.000 de angajaţi de la şase unităţi din Franţa, iar cererea a fost respinsă.

Ministerul Muncii de la Paris a confirmat că a primit cererea, că nu a aprobat-o şi a explicat motivul: închiderea unităţilor respective nu are legătură cu reducerea activităţii, ci este urmarea unei decizii judecătoreşti, iar „şomajul parţial nu este prevăzut pentru asta”.

Curtea de apel din Versailles a somat Amazon să evalueze împreună cu reprezentanţii salariaţilor riscurile legate de criza coronavirusului şi să reducă activitatea, în caz contrar urmând să fie aplicată o amendă de 100.000 de euro pentru fiecare abatere constatată. Corporaţia americană a preferat să închidă depozitele din Franţa până în 5 mai.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare