Franța își recheamă ambasadorii din SUA și Australia în scandalul Contractului Secolului

Ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian a anunţat vineri că ambasadorii acreditaţi în Statele Unite şi Australia au fost rechemaţi pentru consultări ca urmare a „gravităţii excepţionale” a anunţului încheierii unui parteneriat strategic între Washington, Londra şi Canberra, care a condus la anularea de către Australia a unui contract de achiziţii de submarine din Franţa, informează AFP.

„La solicitarea preşedintelui Republicii, am decis rechemarea imediată la Paris pentru consultări a celor doi ambasadori ai noştri în Statele Unite şi Australia. Această decizie excepţională este justificată de gravitatea excepţională a anunţurilor făcute pe 15 septembrie de Australia şi Statele Unite”, se arată într-un comunicat al şefului diplomaţiei franceze.

Tot vineri, şefa diplomaţiei australiene, Marise Payne, a declarat, la Washington, că Australia înţelege dezamăgirea Franţei după decizia sa de a nu respecta angajamentul de a cumpăra submarine franţuzeşti, dar doreşte să colaboreze în continuare cu Parisul.

„Înţeleg pe deplin dezamăgirea. Evident, acestea sunt chestiuni foarte dificile de gestionat”, a spus Marise Payne.”Vom continua însă să cooperăm constructiv şi în strânsă colaborare cu colegii noştri francezi”, a promis şefa diplomaţiei australiene. 

Australia a rupt „contractul secolului” cu partea franceză în ceea ce privește construcția a 12 submarine, un program gigant care se ridica la aproximativ 40 de miliarde de dolari.

Decizia Australiei a venit după ce în prealabil constructorul francez Naval Group a mărit costul programului, acesta aproape dublându-se, iar procentul de implicare în program al industriei din Australia a fost redus substanțial. Australia a rupt contractul și a decis să se îndrepte spre submarine nucleare americane, intrând astfel, după înzestrare, într-un club select al statelor care dețin submarine nucleare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare