Franța interzice manifestațiile pro palestiniene și amenință cu arestări

Ministrul francez de interne, Gerald Darmanin, a ordonat joi interzicerea protestelor pro-palestiniene în condiţiile în care există riscul ca acestea să „genereze tulburări ale ordinii publice”, ce pot conduce la arestări, relatează AFP şi Reuters conform Agerpres.

Ministrul de interne a transmis acest ordin printr-o scrisoare adresată prefecţilor din întreaga ţară.

Ministerul de Interne francez a declarat pentru AFP că arestările vor viza „organizatorii (unor astfel de proteste) şi cei care perturbă ordinea publică”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Articole relationate

    Categorii populare