Franța avertizează UE

Uniunea Europeană va întâmpina probleme ”existenţiale” în cazul în care nu dă dovadă de solidaritate în criza privind epidemia COVID-19, a afirmat duminică secretarul de stat francez pentru afaceri europene Amélie de Montchalin, transmit AFP și Agerpres.

‘‘Trebuie să pregătim împreună ieşirea din criză, relansarea, şi să arătăm că suntem eficienţi pentru că suntem împreună”, a spus Amélie de Montchalin în emisiunea pentru emisiunea „Întrebări politice” a postului de radio France Inter, pentru cotidianul Le Monde şi pentru France Télévisions.

Fostul preşedinte al Comisiei Europene Jacques Delors a avertizat sâmbătă că lipsa solidarităţii ar putea duce la ”un pericol mortal pentru Uniunea Europeană”.

Pentru relansarea economiei post-criză sunt avute în vedere ‘‘instrumente tehnice”, a afirmat secretarul de stat francez pentru afaceri europene, care a evocat un ”plan de relansare european ce poate fi adoptat de Comisia” Europeană.

Uniunea Europeană a acceptat joi, la presiunea Italiei, unde pandemia COVID-19 a cauzat cele mai multe decese din UE, să examineze în termen de 15 zile măsurile cele mai ferme pentru a face faţă recesiunii anunţate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare