Frankfurter Allgemeine Zeitung: „Iohannis s-a integrat rapid in sistemul feudal extrem de corupt al PSD”

Demisia lui Klaus Iohannis, anunțată ieri (luni, 10 februarie 2025), la două luni de la scandalul fraudelor electorale depistate în competiția pentru funcția supremă în administrația de la București, arată ca un ”cutremur românesc” generat tocmai odată cu ”anularea dubioasă a alegerilor prezidențiale”, scrie, în dimineața aceasta, ziarul conservator german Frankfurter Allgemeine Zeitung. ”Multe nu se vor schimba neapărat în bine”, odată cu acest gest – dar pasul ”nu este în niciun caz atât de inutil” pe cât a încercat să-l facă să pară Iohannis, al cărui mandat de președinte expirase oricum de mult, continuă ziarul preferat al publicului creștin-democrat din Republica Federală, familie politică din care, de altfel, Iohannis însuși face parte.

Chiar dacă îi place să pozeze în politician curat, președintele demisionar ”face parte din casta politică a țării și s-a integrat rapid în sistemul feudal extrem de corupt al PSD”. Cazul alegerilor suspendate de Curtea Constituțională, ”afiliată PSD”, este încă departe de a fi clarificat. Iar aceasta dovedește că România și societatea sa ar trebui ”să se elibereze în sfârșit din ghearele vechilor rețele de putere, pentru un nou început. Dar drumul este încă foarte lung”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Articole relationate

    Categorii populare