Home highlight Francois Hollande poftește afară din UE țările recalcitrante în criza refugiaților

Francois Hollande poftește afară din UE țările recalcitrante în criza refugiaților

0

Președintele francez Francois Hollande a declarat miercuri, referindu-se la poziția Ungariei în criza refugiaților, că acele state care nu respectă valorile și principiile Uniunii Europene trebuie să își pună problema dacă mai rămân în blocul comunitar, transmite agenția EFE, conform Agerpres.

‘Europa este un ansamblu de valori, de principii. Cei care nu doresc să respecte aceste principii trebuie să își pună problema (continuării) prezenței lor în Uniunea Europeană’, a spus șeful statului francez la sosirea la Consiliul European extraordinar dedicat crizei refugiaților.

În numele valorilor și principiilor europene, invocându-se în special ‘solidaritatea’ europeană, la Consiliul JAI desfășurat marți au fost impuse cotele obligatorii de refugiați statelor UE, deși patru țări est-europene (România, Ungaria, Cehia și Slovacia) s-au opus unei asemenea abordări.

Aflat în acel moment într-o vizită la Londra, la o întrebare legată de posibilitatea sancționării statelor care nu ar aplica această decizie, Hollande a răspuns, potrivit AFP, că în Europa există reguli, iar țările care nu le respectă se vor pune în situații în care ‘ceea ce primesc din partea Europei nu va mai veni’.

Ad

Exit mobile version