Home Basarabia France Presse: Manifestație în R. Moldova pentru a cere demisia președintelui, acuzat...

France Presse: Manifestație în R. Moldova pentru a cere demisia președintelui, acuzat că servește interesele oligarhilor

0

Zeci de mii de persoane au manifestat duminică în plin centrul Chișinăului pentru a cere demisia președintelui Nicolae Timofti, acuzat că servește interesele oligarhilor și că nu luptă eficient împotriva corupției, relatează AFP.

Organizată de platforma civică „Demnitate și Adevăr” — o mișcare de opoziție creată de jurnaliști, politologi și militanți ai societății civile din Republica Moldova care militează pentru valorile integrării europene — manifestația a reunit în piața centrală din Chișinău până la 100.000 de oameni, potrivit organizatorilor. La rândul său, poliția a estimat numărul manifestanților la 30.000.

„Suntem pentru o integrare europeană veritabilă, dar autoritățile actuale nu fac decât să vorbească despre integrare, jefuind țara”, a declarat pentru AFP Valentin Dolganiuc, unul dintre liderii acestei mișcări creată în această primăvară, după dispariția misterioasă a unui miliard de dolari din seifurile principalelor trei bănci ale țării.

Autoritățile din R. Moldova, care au parafat anul trecut acordul de asociere cu UE, „au discreditat noțiunea de integrare europeană” în fața poporului, a acuzat Dolganiuc.

În cadrul acestei manifestații, militanți ai partidului radical de stânga Blocul roșu, care pretinde că susține Platforma civică, au încercat să pătrundă în sediul Parchetului general de la Chișinău, provocând altercații cu poliția care s-au soldat cu răniți ușor. Mai mulți militanți au fost apoi reținuți de poliție, potrivit autorităților.

La începutul lui aprilie, Banca centrală a Moldovei a descoperit că trei instituții reprezentând circa o treime din activele bancare ale țării au acordat credite în sumă totală de un miliard de dolari, respectiv circa 15% din PIB, unor destinatari care nu au fost niciodată identificați.

Anunțarea acestei „dispariții” a provocat atunci importante manifestații de protest la Chișinău, la care participanții au cerut demisia procurorului general, acuzat că nu este în măsură să-i găsească pe vinovați.

Manifestanții reuniți la manifestația de duminică din capitala Moldovei au cerut demisia președintelui Nicolae Timofti, a cărui cotă de popularitate, care nu a depășit niciodată 2% de la venirea sa la putere în 2012, a scăzut și mai mult după acest scandal financiar.

Mișcarea Platforma civică DA îl acuză pe Timofti, al cărui mandat se încheie în martie 2016, că servește interesele oligarhilor și că nu luptă eficient împotriva corupției. Manifestanții i-au cerut demisia și organizarea unui scrutin cu sufragiu universal pentru alegerea unui nou șef de stat, ales în prezent de parlament.

„Vrem ca situația din Moldova să revină la normal”, a subliniat Dolganiuc.

Manifestanții au mai cerut plecarea șefilor Băncii centrale și Parchetului general, într-o rezoluție făcută publică de avocatul Andrei Năstase, unul dintre organizatorii protestului.

Reprezentanții manifestanților urmau să-i înmâneze această rezoluție în cursul serii prim-ministrului Valeriu Streleț, numit în post la sfârșitul lui iulie, dar întrevederea nu a mai avut loc, conform aceleiași surse.

Opozanții l-au așteptat pe Valeriu Streleț 20 de minute în clădirea guvernului, „dar nimeni nu a vrut să se vadă cu noi”, a explicat Năstase, adăugând că mai mulți manifestanți dezamăgiți au instalat corturi în piața centrală pentru a-și petrece noaptea acolo și a relua protestele luni.

La rândul său, prim-ministrul Streleț a declarat că a stabilit întâlnirea cu opozanții la sediul Ministerului Agriculturii și că i-a așteptat acolo pe aceștia, însoțit de jurnaliști.

Ad

Exit mobile version